De bobotează, fetele de măritat îşi află ursitul

În noaptea de Bobotează, se spune că se deschid cerurile. Şi, minunile, inexplicabile altfel, se înfăptuiesc în noaptea asta.

 

Pusul oalelor

Cel mai plăcut obicei al nopţii de Bobotează este aflarea ursitului. Şi, de la zonă la zonă, el se înfăptuieşte diferit şi, totuşi, la fel. Fetele aflate la vârsta măritişului să se grăbească să pună busuic sub pernă. I-au cerut, sper, preotului care a venit cu botezul. Ori l-au subtilizat, fără să vadă el, ca să aibă efect mai mare. Dacă nu a venit, îi puteţi cere azi chiar de la biserică. Abia la noapte se pune sub pernă. Deci, timp e…. Cum sunt tradiţiile? Păi… Se pun, cum se zice în popor, oalele. Mă rog, azi, din lipsă de oale, ceştile de cafea. Adică, un grup de fete se adună la una dintre ele, de preferat care are o bătrână în casă. Şi aceasta întinde pe o masă vreo 15, 16 oale. De fapt, am convenit că sunt ceşti acuma. Sub fiecare dintre ele, se pune ceva care ar putea caracteriza voinicul cu care urmează să se mărite fetele. Pieptene, e dinţos, pâine, e bun, oglindă, e frumos, inel, e tras prin inel, hârtie, e deştept, şi tot aşa… Fiecare fată are dreptul la trei alegeri şi baba „Omida” întoarce, suceşte, răsuceşte ceştile de le ameţeşte, ca fetele să tragă diferit. Fiecare doritoare de măritat alege de trei ori din ceştile babei. În funcţie de ce ales, se spune că aşa îi e bărbatul cu care se căsătoreşte.

 

Metode garantate de aflat sortitul

Aşa… ce se mai face… Fetele de măritat se uită în fântână la miezul nopţii, se chircesc goale în faţa oglinzii, se duc în grădină, la unul dintre bulumacii gardului, doar, doar l-or vedea în vis ori aevea pe cel care le e destinat. De asemenea, fac turte sărate, pe care le mănâncă înainte de culcare. Apă după ele, deşi le crapă ficatul de atâta sărătură, nu beau. Căci altminteri ursitul nu mai apare să le dea apă. Dacă alesul vine cu cana plină, înseamnă că anul următor fata care îl visează îi devine soţie. Bătrânele de la ţară mai ştiu un truc pentru aflarea ursitului. L-am aflat şi eu şi am venit fuga să vi-l spun şi vouă: nouă ceşcuţe pline ochi cu apă se pun într-o strachină şi strachina se aşează sub icoana la care se închină fata cel mai des. A doua zi, se măsoară apa din strachină cu aceeaşi ceşcuţă cu care a fost pusă cu o seară înainte. Dacă ultima ceşcuţă rămâne neumplută bine, fata nu se va mărita. Cel puţin nu până la următoarea Bobotează. Dacă, însă, mai rămân câteva picături pe fund, e rost de nuntă. Un alt şpil: 41 de boabe de grâu, numărate bob cu bob. Nici mai mult, nici mai puţin. Doar 41. Se pun toate, strânse într-o batistă ori săculeţ, ca să nu se împrăştie, sub pernă. Cel care vine noaptea în vis să fure grâul, e sortitul. Un alt obicei despre care se spune că nu dă greş când e vorba de sortit, este cel pe care îl descriu, cum am auzit că e, mai jos: se ia de la o fântână apă neîncepută şi se intră în casă, evitându-se întinsul la discuţii cu cineva din familie. Se pun la îndemână două lumânări şi o verighetă. Pe o masă goală se aşterne un strat de făină. Sau cenuşă. Şi se netezeşte uşor. Pe stratul de făină se pune un pahar cu apă luată de la fântână. În apa neîncepută se introduce verigheta. De-o parte şi de alta a paharului se aprind cele două lumânări. Alte lumini se sting. Cel care vrea să-şi vadă astfel ursitul, spune în gând sau cu voce joasă ce rugăciuni ştie. Înaintea paharului se pune o oglindă, în aşa fel încât să se vadă fundul paharului şi inelul. Se roteşte uşor paharul, până ce în cercul inelului apare un chip. Sperăm, pentru că toate aceste tradiţii sunt verificate de-a lungul timpului, să dea şia cum roade.