Actualitate, Stiri

Băsescu şi-a sacrificat fratele, ca să rămână imaculat!

Mircea Băsescu se află în faţa procurorilor

 Basescu sacrificat (1)

Procurorii DNA care l-au reţinut pe Mircea Băsescu au stabilit ca „exista probe si indicii temeinice” din care rezulta ca Mircea Basescu a primit 250.000 euro in schimbul promisiunii ca, prin influenta pe care o are asupra judecatorilor, il va scapa pe Bercea Mondial de inchisoare. Fratele lui Traian Basescu va fi prezentat judecatorilor de la Tribunalul Bucuresti cu propunerea de arestare preventiva

Deasemenea, DNA l-a retinut, joi 19 iunie 2014, si pe Marian Capatana, intermediarul in afacerea privind eliberarea lui Bercea Mondial, pentru complicitate la trafic de influenta. DNA: „Pentru faptul ca a mijlocit remiterea banilor, inculpatul Capatina Marian Adrian si-a insusit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primit de la denuntator”.

Procurorii DNA au confirmat evidenta informatiilor aparute in presa in ultimele zile despre scandalul iscat intre familia lui Bercea Mondial si familia prezidentiala, dar mai ales inregistrarile audio-video realizate cu camera ascunsa de membrii familiei Anghel si prezentate de Antena 3, in cursul zilei de joi 18 iunie 2014, care arata ca Mircea Basescu recunoaste ca a primit bani de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru a-i obtine acestuia o solutie favorabila in justitie.

La circa doua ore de la momentul la care Mircea Basescu a intrat la audieri in sediul DNA, pe site-ul oficial al Directiei a fost publicat un comunicat de presa in care se anunta ca fratele presedintelui Traian Basescu a fost retinut pentru 24 de ore, pentru trafic de influenta, urmand sa fie prezentat judecatorilor de la Tribunalul Bucuresti cu propunerea de arestare preventiva. Conform comunicatului din data de 19 iunie 2014, Mircea Basescu ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel zis Basica, fiul lui Sandu Anghel, care are calitatea de denuntator in cauza, „in schimbul promisiunii de a interveni pe langa magistratii investiti cu solutionarea cauzei referitoare la infractiunea savarsita de tatal denuntatorului (n.r. – Sandu Anghel), precum si a altor cereri incidente in respectiva cauza, in scopul de a obtine o hotarare favorabila, fie condamnarea la o pedeapsa mai mica, fie punerea in libertate”. DNA mai arata in comunicatul dat publicitatii ca acelasi denuntator i-ar fi dat intermediarului (n.r. – liderul PDL Draganesti, Marian Capatana), in acelasi scop, suma de 350.000 de euro.

Bassescu sacrificat (3)

In timpul in care Mircea Basescu era audiat la DNA, dar si inainte ca procurorii anticoruptie sa dispuna retinerea acestuia, in fata sediului Directiei a avut loc un protest spontan la care au luat parte circa 20 de persoane, majoritatea, pensionari. In timp ce scandau lozinici impotriva familiei Basescu, protestatarii au cerut procurorilor, in speta, procurorului-sef al DNA, Laura Kovesi, sa ia masurile care se impun impotriva fratelui presedintelui Basescu, acuzand ca este inadmisibil ca in timp ce oamenii de rand traiesc din greu cu cateva sute de lei pe luna, membrii familiei Basescu sa vehiculeze plase cu sute de mii de euro, „de parca ar invarti plase cu oua”.

Intr-o declaratie de presa sustinuta la Palatul Cotroceni, presedintele Traian Basescu l-a acuzat pe fratele sau Mircea Basescu de anturajul in care a intrat si a precizat ca va trebui sa raspunda daca este vinovat. De asemenea, presedintele a afirmat ca stia despre acest caz inca de anul trecut, cand i-a recomandat lui Mircea Basescu sa depuna plangere impotriva rudelor lui Bercea Mondial. Traian Basescu a sustinut ca nu a intervenit pentru Sandu Anghel la politisti, procurori sau la judecatori de la tribunal sau curte de apel.

 

blank