Life

Barman austriac interzice accesul refugiaților în local. Legislația nu îl condamnă

În Austria, migranții nu sunt bineveniți nici în baruri. Țara celor mai frumoase valsuri n-a permis, de la început, asediul refugiaților din Orientul Mijlociu și Nordul Africii. Deține, totuși, în prezent, 90 de mii de solicitanți de azil, din loturile care au luat drumul europei începând din toamna trecută. Așa că se confruntă cu aceleași tipuri de probleme semnalate și în Germania și în țările nordice: abuzuri sexuale și hărțuirea femeilor.

Urmare a acestui fapt, patronul unui bar din stațiunea balneară Bad Ischl (Alpii austrieci) a postat chiar un anunț pe pagina de facebook, unde este menționat: ”Asylantenfrei” – adică, liber de solicitanți de azil. El a acuzat că au fost destule cazuri în care clientele barului său au fost hărțuite, existând astfel de agresiuni chiar asupra unei chelnerițe.

‘M-am săturat şi am decis să le interzic accesul în bar’, a spus patronul care a angajat şi bodyguarzi pentru a se asigura că decizia sa va fi respectată.

Agenția France Presse menționează că termenul ”Asylantenfrei” aminteşte de ”Judenfrei”, termen folosit odinioară de nazişti cu referire la evrei, acesta fiind probabil pretextul, pentru organizațiile neguvernamentale care susţin migranţii protesteze vehement. Unul dintre ONG-uri nu numai că a acuzat patronul barului de discriminare, dar a criticat şi autorităţile pentru că nu au dat curs solicitărilor făcute cu ani în urmă, privitoare la modificarea legislaţiei în sensul pedepsirii unor atari gesturi. Tribunalul local a precizat pentru AFP că interzicerea accesului migranţilor în baruri nu poate fi sancţionată în baza legislaţiei actuale.

blank