Actualitate, Stiri

Avertizare! Cod portocaliu. „Se vor produce fenomene hidrologice periculoase”

În Bulgaria au murit 10 oameni, iar alte trei persoane sunt date dispărute din cauza inundaţiilor

  cod portocaliu port

Zece persoane au murit, inclusiv doi copii, iar alte trei persoane sunt date dispărute în urma inundaţiilor care au avut loc joi în nord-estul Bulgariei, a anunţat vineri ministrul bulgar de Interne Ţvetlin Iovcev, relatează AFP.

Zece morţi, inclusiv doi copii, au fost găsiţi la periferia Varnei, cel mai mare oraş bulgăresc de la Marea Neagră, iar unul a fost găsit în regiunea Dobrici, în apropiere de Dunăre, a precizat ministrul. „Situaţia începe să revină la normal, dar este în continuare critică”, a spus Iovcev. O furtună s-a abătut joi după-amiaza asupra Varnei, unde ploua de aproximativ 20 de zile. Periferia din sud, Asparouhovo, se afla sub ape, în urma ploilor, a declarat primarul Ivan Portnih.

Această suburbie se află la poalele unui deal despădurit, de pe care au venit puhoaie de apă, al cărei nivel a atins şi doi metri pe străzi, potrivit unor martori. Case au fost inundate, unele au fost distruse, iar zeci de maşini au fost luate de ape pe străzile Varnei. Pagubele, considerate importante, nu au fost evaluate încă.

Furtuni însoţite de ploi abundente şi grindină s-au abătut joi asupra teritoriului întregii ţări, inundând numeroase localităţi, inclusiv terenuri amenajate pentru camping la Marea Neagră, unde sezonul vacanţelor întârzie să fie deschis din cauza primăverii ploioase.

În regiunea Veliko Tărnovo (centru), strâmtoarea Republica din Balcani, traversată de un drum care asigură o legătură între România şi Turcia, a fost închis. Aproximativ 40 persoane au fost evacuate în această regiune, iar alte 150 în regiunea Dobrici, a anunţat Iovcev.

În România, meteorologii avertizează că „se vor produce fenomene hidrologice periculoase”. În judeţele Constanţa, Tulcea şi Călăraşi se vor cumula 50…70 l/mp şi izolat peste 80 l/mp, iar vântul va sufla tare, cu precădere în zona litoralului, unde rafalele vor depăşi 70 km/h.

„Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe râurile din jumătatea de sud a judeţului Constanţa”, se mai precizează în avertizare.

Râurile mici din Dobrogea se află sub cod galben. Hidrologii au emis şi o avertizare cod galben. Aceasta este valabilă, în intervalul joi, ora 15.00 – vineri, ora 12.00, pe râurile din bazinele hidrografice: Timiş superior, Cerna (judeţul Caraş-Severin), Drincea (judeţul Mehedinţi), afluenţii Mureşului din judeţul Hunedoara, Jiu superior şi afluenţii săi din judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj, Desnăţui (judeţul Dolj), afluenţii Oltului mijlociu şi inferior (judeţele Sibiu, Vâlcea, Gorj şi Olt), Călmăţui, Vedea (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), Argeş superior şi afluenţii Argeşului inferior din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov.

Tot sub cod galben vor fi, în intervalul joi, ora 21:00 – vineri, ora 20:00, în bazinele hidrografice ale afluenţilor Buzăului din judeţul Buzău. Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de ploi şi vijelii în judeţele Constanţa, Tulcea şi Călăraşi, valabilă de joi seară până vineri după-amiază şi au restrâns până joi seară codul galben emis anterior pentru 16 judeţe.

 

 

blank