Actualitate, Featured

Autocar cu 48 de români, implicat într-un accident în Bulgaria

Un accident rutier, în care a fost implicat și un autocar înmatriculat în România, cu 48 de pasageri la bord, s-a produs, astăzi, în Bulgaria. Din primele informații, se pare că românii se întorceau din vacanță din Grecia. Vinovat ar fi fost șoferul care s-a angajat într-o curbă periculoasă. 

 

Reprezentanții misiunii diplomatice au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la cetățenia, identitatea și situația persoanelor afectate.

Conform datelor obținute de reprezentanții ambasadei, în urma producerii accidentului 11 cetățeni români au suferit răni ușoare și medii care au necesitat îngrijiri medicale. Zece dintre aceștia au fost transportați la o unitate medicalã din zonă, fiind ulterior externați la cerere pentru a-și continua călătoria.

blank