Actualitate, Politic, Stiri, Ultima Ora

Antonescu şi Iohannis îşi dispută rolul de prezidenţiabil!

Klaus Iohannis a fost instalat astăzi oficial în funcţia de preşedinte al PNL fără emoţii, cu 1334 de voturi pentru. A avut parte de o mare surpriză: nu a fost desemnat şi candidat la prezidenţiale din cauza unei mutări surpriză a lui Crin Antonescu. Acesta din urmă şi-a anunţat şi el disponibilitatea de a intra în cursa pentru Cotroceni, punându-l pe Iohannis în situaţia de a impune amânarea luării unei decizii care va reveni Delegaţiei Permanente a partidului.

iohannis-crin-mediafax-foto-marius-dumbraveanu

Apropiaţii lui Crin Antonescu pregătiseră din timp mutarea care să-l ţină pe fostul lider al partidului în cărţi pentru prezidenţiale, plănuind ca pe rezoluţia Congresului pentru prezidenţiale să apară apară două nume: Klaus Iohannis şi Crin Antonescu. De altfel, în discursul său, acesta din urmă i-a mulţumit primarului Sibiului care îi rezervase, într-un interviu, un rol activ de susţinere a sa ca prezidenţiabil. „Pot mai mult”, a spus Antonescu. Aceasta nu fost însă singura lovitură pentru Iohannis, primită la scurt timp după instalarea oficială la şefia PNL. Democrat-liberalii au reacţionat dur după anunţul că noul partid rezultat din fuziunea cu PDL se va numi PNL. „Nu e corect să aflăm de la televizor lucruri care se doresc a ne fi impuse”, a susţinut prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu.

Congresul PNL l-a ales astăzi pe Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al partidului cu 1334 de voturi pentru, în timp ce Ioan Ghişe a obţinut 144 de voturi.

Miiza centrală a constituit-o însă adoptarea unei Rezoluţii prin care primarul Sibiului să devină candidatul PNL la alegerile prezidenţiale. Planul a fost dat însă peste cap. Crin Antonescu a anunţat şi el că vrea să fie cel care va intra în cursa pentru Cotroceni, condiţii în care Klaus Iohannis a decis să retragă Rezoluţia şi să o trimită în Delegaţia Permanentă.

„Dragi liberali, constat cu bucurie că suntem cea mai fericită situaţie în care poate fi un partid serios, să aibă doi candidaţi. Dacă suntem în această situaţie, cred că în acest moment este suficient să ne bucurăm. Este suficient dacă ne bucurăm că avem doi candidaţi. Nu trebuie să votăm nimic astăzi. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este să apară o sciziune în partid. Nu mă feresc, însă, de nicio competiţie şi dacă va fi să intru în competiţie cu domnul preşedinte şi prieten Antonescu, aşa să fie, dar nu astăzi. Cred că este bine să avem înţelepciunea să vedem lucrurile bune şi să nu le stricăm, grăbindu-le”, a spus Iohannis.

Răsturnarea de situaţie din timpul Congresului nu a fost însă singura lovitură primită. Iohannis a fost criticat dur de democrat-liberali după ce a anunţat că, după fuziunea PNL-PDL, noul partid se va numi PNL. „Nu e corect să aflăm de la televizor lucruri care se doresc a ne fi impuse”, a susţinut prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu.

media (18)

Moţiunea cu care a candidat Klaus Iohannis se intitulează „Pentru un deceniu de liberalism, prosperitate şi stat de drept”. În ea se precizează că „unificarea PNL cu PDL înseamnă transformarea formaţiunii politice a dreptei în partidul determinant al guvernări, partid în jurul căruia se vor construi majorităţi, în jurul cărui vor gravita alte formaţiuni politice şi nu invers”.

„Vom reuşi, astfel, să schimbăm radical toată scena politică. PNL va deveni, astfel, busola politicii româneşti”, se arată în documentul asumat de Klaus Iohannis.

Înaintea Congresului PNL, Klaus Iohannis a avut o discuţie cu preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, în care i-a explicat că se va adopta o Rezoluţie prin care se va desemna nominal candidatul partidului pentru prezidenţiale. Apropiaţii lui Crin Antonescu au încercat să blocheze votarea unei rezoluţii care să conţină numele candidatului la preşedinţie.

Congresul a decis ca numele prezidenţiabilului PNL să fie stabilit de Delegaţia Permanentă între Klaus Iohannis şi Crin Antonescu.

Update 16.45 Crin Antonescu a avut o primă declaraţie după ce şi-a anunţat reintrarea în cursa prezidenţială.

„Dacă aşa s-a decis, eu nu am avut, părerea mea a fost că nu aveam toate elementele azi, că repede trebuie să ne procurăm elementele pentru o decizie, că lucrurile s-au precipitat când s-a propus o rezoluţie şi după părerea mea modul în care s-a încheiat astăzi această dilemă este unul normal, unul care a dovedit că suntem un partid puternic şi un prim gest al preşedintelui Iohannis inspirat, un gest de preşedinte de partid. Nu pot că s-a forţat nota, câtă vreme lucrurile au fost discutat la vedere, s-a votat o ordine de zi, preşedintele a propus o Rezoluţie şi mai ales câtă vreme a luat act de faptul că opţiunile erau împărţite”, a declarat Antonescu înainte de a-şi exercita votul pentru vicepreşedinţii partidului.

El a spus că nu există un pericol de scindare a partidului din cauza acestei duble candidaturi.

„Indiferent că avea loc astăzi un vot, indiferent că avea loc la Delegaţia Permanentă sau când va avea loc un vot acesta nu va scinda partidul. Odată desemnat candidatul partidul îl va desemna în întregime, ştim, am dovedit cred, ştim să purtăm o competiţie atunci când se iveşte ocazia şi după aceea partidul respectă decizia. Nu e nici pe departe în ce mă priveşte o ambiţie, eu a trebuit să dau un răspuns şi mă bucur că a putut fi monosilabic, în stilul noului preşedinte, al unei întrebări la care nu aveam alt răspuns. Eu am susţinut că dacă există oameni care susţin candidatura mea nu le pot dezamăgi aşteptarea”, a precizat Antonescu.

Fostul preşedinte PNL a comentat cooperativa care există între şefii de filiale pentru desemnarea vicepreşedinţilor că aceste liste care au circulat sunt democratice şi licite.

Update 15.05 Iohannis prezintă trei Rezoluţii Congresului. Prima se referă la fuziunea PNL – PDL şi păstrarea numelui PNL după fuziune.

„Eu personal sunt pentru fuziune. Sunt în poziţia să vă confirm că PDL acceptă ca noua formaţiune să se numească PNL„, a fost mesajul lui Iohannis. Rezoluţia a fost votată de Congres.

A doua Rezoluţie votată de Congresul PNL a fost legată de aderarea la PPE.

A treia Rezoluţie se referă la stabilirea candidatului pentru prezidenţiale. Klaus Iohannis a fost propus pentru funcţia de candidat la funcţia de prezidenţiabil al partidului.

„Am auzit propunerea pentru Klaus Iohannis, dar şi pentru Crin Antonescu”, a spus preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus.

„Cred că Congresul partidului trebuie să desemneze acest candidat. Eu nu îmi permit ca membru al PNL să merg la PDL să îmi stabilească ei candidatul la preşedinţie. Nu putem să-i cerem lui Antonescu să se întoarcă şi să uite acea decizie”, a luat primul cuvântul Teodor Atanasiu.

Mircea Ionescu Quintus l-a întrebat pe Klaus Iohannis dacă acceptă să fie prezidenţiabilul partidului. „În cazul în care Congresul va vota pentru mine voi accepta”, a fost răspunsul lui Iohannis.

„Da”, a fost răspunsul lui Crin Antonescu.

„Este suficient că avem doi candidaţi, nu trebuie să votăm nimic astăzi”, a venit replica lui Iohannis. Acesta a anunţat că retrage Rezoluţia şi o trimite în Delegaţia Permanentă.

Update 15.00 „Mulţumesc domnule preşedinte Quintus, mulţumesc dragi liberali, vă mulţumesc pentru votul de încredere, este un vot copleşitor, acest rezultat pentru mine este foarte emoţionant”, a spus Iohannis după ce a fost anunţat  drept câştigător al Congresului PNL.

„Lumea se aşteaptă să rezolvăm problemele pentru că noi putem rezolva problemele. Suntem un mare partid, dar niciodată un partid nu poate să fie prea mare”, a continuat discursul de învingător Iohannis.

„Îi invit în partid pe cei care din varii motive au crezut că le este mai bine în afara partidului”, a fost mesajului noului preşedinte al PNL, Klaus Iohannis.

Update 14.45 Klaus Iohannis a fost ales preşedinte al PNL, Ioan Ghişe a obţinut doar 150 de voturi din cei 1500 de delegaţi prezenţi la Congresul partidului

UPDATE 14.00 Crin Antonescu a declarat că este posibil ca după ce „îşi fac numărul” Daniel Chiţoiu şi Norica Nicolai vor pleca din PNL

Update 14.00 Varujan Vosganian: PNL s-a reînfiinţat în 1990 în biroul meu

UPDATE 13.35 Din diferite considerente cred că opţiunea prezidenţiabilului Crin Antonescu trebuie să rămână în atenţia noastră, deoarece partidul trebuie să-şi menţină second choice option în cazul în care se întâmplă ceva. Dacă nu-l va avea la dreapta sa pe Crin Antonescu, domnia sa nu avea ocazia să meargă la Cotroceni să meargă să depună jurământul. Klaus Iohannis are nevoie de Crin Antonescu”, a rostit de la tribuna Congresului deputatul Radu Zlati, care candidează pentru funcţia de vicepreşedinte al partidului. Mesajul său a fost aplaudat de o parte a sălii.

Update 13.30 Europarlamentarul Norica Nicolai a criticat trecerea de la ALDE la PPE, avertizându-şi colegii că va sta alături de Blaga, Flutur şi alţi pedelişti. Ea l-a criticat pe Sorin Frunzăverde despre care a spus că este „detaşat la PNL”.

Update 13.30 Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus le-a spus liberalilor că prin „Statutul Quintus”, orice fuziune se poate face doar prin „înghiţire”.

„Nu ştiu câte partide să se mai apropie de fuziune”, a spus Quintus.

UPDATE 12:40 Votul pentru alegerea preşedintelui liberalilor a început. Vicepreşedinţii îşi prezintă moţiunile cu care candidează.

UPDATE 12.15 Klaus Iohannis şi-a prezentat programul cu care doreşte să câştige preşedinţia PNL. El le-a spus delegaţilor că este liberal cu inima de zece ani chiar dacă nu are un carnet de partid în acest sens.

„Viziunea mea pentru PNL şi pentru România, PNL are puterea, are voinţa, pentru a determina mersul României în următorii zece ani Eu îmi doresc ca PNL să dea preşedintele României pentru două mandate, îmi dorec ca PNL să guverneze cel târziu începând din 2016 timp de două mandate”, a spus Iohannis.

UPDATE 12.00 În discursul său de candidat, Klaus Iohannis le-a promis liberalilor 10 ani la guvernare. „PNL are puterea, are voinţa, pentru a determina mersul României în următorii 10 ani.Eu îmi doresc ca PNL să dea preşedintele României pentru două mandate, să guverneze cel târziu din 2016 pentru două mandate. O Românie prosăperă şi puternică. Aceasta este viziunea mea pentru PNL şi pentru România”, a spus Iohannis.

Până acolo, pasul imediat, spune Klaus Iohannis, trebuie să fie unificarea dreptei, descris de acesta ca un proiect al PNL, ca o „şansă istorică”. „Unificarea dreptei, un concept care, dragi liberali, a fost vehiculat de PNL, în PNL de multă vreme. Nu au existat condiţiile. Acum este momentul, acum avem şansa, aş fi aproape tentat să spun şansa istorică să facem unificarea dreptei. Este o necesitate politică”, a adăugat acesta.

UPDATE 12.45 „Cooperativa” din PNL a început să împartă lista cu numele vicepreşedinţilor care vor trebui aleşi la Congres. Lista candidaţilor cu cele mai mari şanse la funcţia de vicepreşedinte.

lista-vice

De asemenea, mai există o listă cu numele viitorilor preşedinţi, dar care are o susţinere mai scăzută.

lista-vice-2

UPDATE 11.30 Senatorul Ioan Ghişe, candidat la preşedinţia partidului, a luat cuvântul. El a avut un discurs în care a atacat PPE, pe Traian Băsescu şi guvernarea PDL.

„Mă rog ca acum să nu fie un nou dragă Stolo, dragă Klaus”, a spus Ghişe, care a avertizat că fuziunea celor două partide nu va aduce automat un scor mare noului partid.

UPDATE 11.15 „Nu vrem să renunţăm la numele nostru şi nu vom renunţa niciodată. Nu vrem să renunţăm, deşi poate uneori e tentant la povara unei istorii mari, care e istoria de 140 de ani a PNL, e coloana vertebrală a istoriei moderne a României”, le-a spus Crin Antonescu colegilor de partid, într-un discurs aplaudat îndelung şi care a ţinut mai mult de jumătate de ore, el fiind întrerupt de câteva ori de aplauzele sălii.

Antonescu a vorbit despre formarea şi eşecul USL, dar şi despre suspendarea preşedintelui Traian Băsescu în 2012, spunând că nu „regretă” acel eveniment.

„În vara anului 2012 când nu s-a produs nicio lovitură de stat, ci o înfrângere dureroasă până azi a unei voinţe populare într-o măsură fără precedent, am avut puterea cu costuri uriaşe de imagine personală ceea ce 7,4 milioane de români spuseseră la urne şi să stau pe acea poziţie asumată. Nu regret şi astăzi sunt bucuros că am avut puterea singur să spun un lucru singur, aşa interimar cum eram, că preşedintele României nu primeşte ordine de la nimeni decât de la poporul român„, a fost mesajul transmis de Antonescu.

„Am obţinut cu USL, ca parte egală şi în deplină demnitate, în proporţie de paritate, victorii electorale fără precedent în istoria democraţiei. A urmat o perioadă de guvernare la care ştiu că ne raportăm toţi cu un gust destul de amar. Nu ar trebui să ne împiedice să reţinem faptul esenţial că PNL a intrat cu toată buna credinţă.Când nu a mai fost posibil ca aceste lucruri să fie respectate , când PNL nu a mai fost tratat ca un partener perfect egal am luat cu o zdrobitoare majoritate că PNL nu mai poate rămâne într-un proiect care îi desfigurează identitatea”, a continuat Antonescu.

El a vorbit şi despre trădătorii din interiorul PNL, cei care au atacat partidul, trimiterea fiind la fostul preşedinte PNL, Călin Popescu Tăriceanu.

„Nu vreau să număr trădători sau să adresez mulţumiri, e şi lista trădătorilor cumplit de lungă dar şi lista oamenilor care înţeleg ce înseamnă acest partid e suficient de lungă pentru a nu îmi permite să spun nume fără a risca omisiuni. Trădătorii iau ochii, înfiinţează partide, ţin vie flacăra liberalismului.Mesajul meu din capătul acestei aventuri de existenţă pe care am avut-o împreună este că numai cei din urmă, numai cei drepţi, numai aceia contează, cine trădează încetează să existe, când trădezi încetezi să mai exişti”.

„În aceşti ani, împreună am învăţat să gândim ca nişte câştigători, să ne purtăm ca nişte câştigători şi să ne batem pentru a fi numărul unu. De aici PNL nu se mai poate întoarce, un standard de aspiraţie, onoare, curaj şi devotament am reuşit să fixăm împreună. Pot să mă duc lângă Mircea Ionescu Quintus şi să ţinem împreună că e de datoria noastră să ţinem ştacheta aceasta de onoare, devotament sub care niciun preşedinte al PNL nu va mai putea coborî. Mi-aţi dat şansa de a servi PNL”, şi-a încheiat Antonescu discursul.

UPDATE 10.20 La eveniment va participa şi o delegaţie a PDL, condusă de Vasile Blaga din care mai fac parte Cătălin Predoiu, Gheorghe Flutur şi George Scripcaru. Mihai Răzvan Ungureanu, preşedintele Forţei Civice, le-a spus delegaţilor prezenţi la Congresul PNL că pentru el casa părintească este în PNL.

blaga-iohannis-predoiu

„Din păcate, noi din această sală şi alţii care nu sunt aici l-am făcut pe Victor Ponta prim-ministru şi dacă insistăm îl facem şi preşedinte. Nu acesta este drumul nostru. Tot noi îl putem trimite acasă. A trecut vremea când ne dădeam unii altora certificate de oameni politici de dreapta. Avem o dreaptă care s-a războit cu sine şi a ajuns să guverneze cu PSD. Dacă nu ar fi fost conflicte între partidele de dreapta, PSD nu ar fi fost la putere.„, a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

iohannis-quintus

 

UPDATE ORA 10.30. Cu un mesaj orientat exclusiv spre fuziunea PNL- PDL, aflată în negociere între cele două partide, liderul democrat – liberalilor, Vasile Blaga, le-a transmis liberalilor care au încă reţineri legate de unificarea dreptei că nici „spiritul”, nici „tradiţia” PNL nu vor dispărea, dar că nu a venit la Congresul lor pentru „a oferi pe tavă PDL”. „Pe cei care mai au îndoieli îi întreb: De ce propaganda PSD-istă s-a năspustit cu furie asupra proiectului nostru? Pentru că ştiu că unirea noastră înseamnă înfrângerea lor”, le-a spus Blaga liberalilor, menţionând „respectul faţă de numele şi de blazonul PNL”.

iohannis-muraru

UPDATE 10.00:  În deschiderea Congresului PNL, Klaus Iohaannis l-a salutat „cu reverenţă” pe Mircea Ionescu Quintus şi „cu multă prietenie” le Crin Antonescu. „Începem azi un Congres foarte important care va defini direcţiile strategice ale PNL pentru mulţi ani. Acest Congres va dovedi că PNL este unit, este o singură echipă puternică”, a spus principalul candidat la funcţia de preşedinte al partidului.

Liberalii fideli lui Crin Antonescu au dorit amânarea deciziei prin care să fie stabilit candidatul partidului pentru bătălia din toamnă, dar Klaus Iohannis a avut câştig de cauză,  Congresul îl va desemna şi candidat la prezidenţiale. Crin Antonescu este aşteptat de susţinătorii săi să dea un mesaj prin care să menţină deschisă posibilitatea candidaturii sale la prezidenţiale, deşi s-a retras din competiţia pentru Palatul Cotroceni. De la primă oră a Congresului PNL, în sala de şedinţe au început să fie împărţite pliante prin care se cerea susţinerea candidaturii lui Crin Antonescu pentru calitatea de prezidenţiabil. Deputatul PNL, Radu Zlati, candidat pentru o funcţie de vicepreşedinte susţine într-un document împărţit delegaţilor prezenţi la Congres desemnarea lui Crin Antonescu drept candidat la prezidenţiale din partea partidului rezultat în urma fuziunii PNL – PDL.

antonescu-presedinte

iohannis-crin-antonescu

antonescu-quintus

Un moment aparte în cadrul Congresului îl va constitui retragerea din partid a „grupului Tăriceanu”, aceştia urmând să aibă şi un mesaj la Congresul partidului în care să vorbească despre stoparea fuziunii cu PDL şi predarea partidului lui Traian Băsescu. Daniel Chiţoiu şi Călin Popescu Tăriceanu încearcă să atragă de partea lor cât mai mulţi nemulţumiţi din partid, mai ales că şi pentru funcţia de vicepreşedinte va fi o bătălie dură, pentru cele 31 de poziţii înscriindu-se 57 de candidaţi.

tariceanu-chitoiu-mediafax-foto-bogdan-iordache

În partid se vorbeşte deja despre o Cooperativă care a stabilit numele viitorilor vicepreşedinţi. Deputatul Mircea Dolha, care îşi făcea ieri o campanie internă pentru funcţia de vicepreşedinte, a fost înregistrat de gândul în timp ce vorbea de Cooperativa care stabileşte numele vicepreşedinţilor PNL, afirmând că „vrea să spargă Cooperativa” şi să acceadă în Biroul Permanent Naţional în funcţia de vicepreşedinte. La Delegaţia Permanentă s-a decis ca oricare buletin de vot care nu are fix 31 de nume votate în dreptul vicepreşedinţilor să fie anulat.

Funcţia de secretar general îi va reveni lui Marian Petrache, preşedintele PNL Ilfov, cel care a condus şi campania pentru europarlamentare. Secretarul general nu va fi ales de Congres prin vot uninominal, ci de către membrii Biroului Permanent Naţional.

iohannis-la-microfon

PNL va adopta şi o Rezoluţie prin care va renunţa la Internaţionala Liberală şi ALDE, liberalii români urmând să activeze din toamnă în PPE. Deja europarlamentarii PNL au trecut în grupul PPE din Parlamentul European, ceea ce a stârnit nemulţumirea Noricăi Nicolai, care a ameninţat că va părăsi partidul şi va rămâne la ALDE.

blank