ANPC: Pâinea neambalată va fi retrasă din magazine
Actualitate, Featured

ANPC: Pâinea neambalată va fi retrasă din magazine

ANPC cere interzicerea comercializăii pâinii și a produselor de panificație nepreambalate prin autoservire fiindcă reprezintă un pericol pentru consumatori, în contextul crizei sanitare, fiind produse care ar putea reprezenta o sursă de transmitere a virusului COVID-19. Noile reguli au fost trimise în această săptămână Comisiei Europene spre avizare.

Pâinea noastră cea de toate zilele, afectată de COVID-19. Virusul rămâne cu orele pe alimentele neambalate. ANPC cere retragerea acestora din magazine
Pâinea se cumpără pe încercate în România. Unii oameni o verifică dacă este proaspătă și suficient de crocantă la exterior pipăind-o. Pe celelalte, chiar dacă le-am atins, nemulțumiți de circumstanțe, le așază la loc. Obiceiul este periculos, transmis specialiștii, și ne-ar putea îmbolnăvi, arată cel mai recent studiu făcut de cercetătorii de la Universitatea din București.

Specialiștii ne recomandă să cumpărăm produse ambalate și să nu atingem alimentele din magazin fără mănuși.
Studiile au arătat că virusul rezistă pe pâinea neambalată chiar și opt ore.
Cercetătorii au luat probe de la 30 de pacienți confirmați cu noul coronavirus de la Institutul Matei Balș și au contaminat în mod intenționat mai multe pâini, unele ambalate, altele nu. Au descoperit că pe pâinea fără ambalaj virusul rămâne chiar și opt ore. Situația este identică și pentru pâinea cu ambalaj, doar că, în acest caz, virusul a contaminat numai folia, nu și pâinea ce urma a fi consumată.

„La 30 de minute, o oră, trei ore s-a detectat prezenţa virusului atât pe pâine, cât şi pe ambalajul exterior. Cel mai indicat este să utilizăm un produs de panificație ambalat într-un ambalaj de polipropilenă sau polietirenă, în principal un ambalaj din plastic”, a declarat Cornelia Nichita, profesor Universitatea București, pentru Observator.

„Pâinea ambalată este o pâine care este sigură din punctul de vedere al faptului că, indiferent cine atinge fața exterioară a foliei de amabalaj, virusul nu se transmite prin folia respectivă. Evident, dacă folia nu este deteriorată”, completează Eden Mamut, Universitatea București, pentru aceeași sursă.

ANPC: Pâinea neambalată va fi retrasă din magazine
Se așteaptă decizia de la Bruxelles
Drept urmare,Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a cerut ca toate produsele de panificație să fie ambalate sau să existe un vânzător dedicat care să îi servească pe clienți.

„Prin acest ordin încercăm să eliminăm autoservirea consumatorilor cu pâinea care nu este preambalată şi, de asemenea, obligăm profesioniştii să informeze cât mai corect, complet şi precis consumatorii privind acele substanţe sau produse care pot cauza alergii”, a declarat Eduardt Cozminschi, Preşedinte ANPC.

În funcție de răspunsul experților de la Bruxelles, normele vor intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.


blank