Anamaria Prodan
Showbiz

Anamaria Prodan, anunț despre împăcarea cu Reghecampf: Îl avem exemplu pe nașul meu

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au trecut printr-un tumultuos proces de despărțire, marcat de scandaluri și conflicte, ocupând prima pagina a publicațiilor din România. În prezent, Laurențiu Reghecampf se află într-o relație cu Corina Caciuc, care i-a dăruit și un copil. Însă antrenorul are un copil și cu fosta sa soție, pe Laurențiu Reghecampf Junior.

Situația s-a mai calmat acum între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, iar când vine vorba despre copilul lor, ei discută deschis despre acest subiect. Într-un interviu recent, Anamaria Prodan considera că amintirile frumoase dintre ei rămân intacte, iar faptul că au un copil împreună are o însemnătatea aparte.

„Da! (n.r. a fost marea ei dragoste) Eu pe Laurențiu l-am iubit enorm și în sufletul meu va avea pentru totdeauna partea lui, pe care nimeni nu o va mai atinge. Toate amintirile noastre frumoase rămân acolo. Faptul că mi-a dăruit acest copil minunat pentru mine înseamnă foarte mult și o să cântărească mai mult decât lucrurile urâte pe care le-a făcut. Așa vreau eu, am puterea să înclin balanța cum vreau eu!”, a spus ea.

Nu este exclusă nici o posibilă împăcare

Despre o posibilă împăcare, Anamaria Prodan spune că doar Dumnezeu poate să știe acest lucru, dar „nu aș vrea să spun vreodată da sau nu”.

„Acestea sunt niște lucruri pe care doar Dumnezeu le știe. Nici nu aș vrea să spun vreodată da sau nu pentru că eu cred în destin foarte mult. Cred că venim pe lume cu ceva foarte bine stabilit. Habar nu am ce se va întâmpla.

Da, îl avem exemplu pe nașul meu, pe Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu. Dar asta se întâmplă la un miliard de vieți, cred. Nu știu, da, noi vorbeam că suntem suflete pereche, de asta avem și soulmate forever. (n.r. un tatuaj) Probabil că am fost suflete pereche și într-o altă viață o să facem, cumva, dacă am fost într-adevăr, să fim perfecți!”, mai spune Anamaria Prodan.

Regretă divorțul?

Anamaria Prodan a recunoscut că a greșit în momentul în care a anunțat divorțul de Laurențiu Reghecampf și acum consideră că ar fi fost mai bine să evite acest pas.

„Noi vorbim orice ține de copii, avem o relație fabuloasă, nu am mai avut niciun fel de problemă de când presa a dispărut din viața noastră. A fost perfect. Discutăm orice, luăm deciziile împreună, totul este frumos, mulțumesc lui Dumnezeu!

A fost șoc să descoperi toată nebunia aia după 17 ani… probabil dacă și el lăsa de la el și eu lăsam de la mine, cred că nu ajungeam aici. Sunt greșeli, le-am asumat. Astăzi vorbim, după mult timp, suntem ok, luăm decizii împreună pentru copiii noștri. Orice ține de copilul nostru, dacă pot să îl ajut vreodată cu ceva știe că se poate baza pe mine. Dacă ar veni o ofertă mâine importantă, el ar fi primul pe care l-aș suna”, spunea Anamaria Prodan pentru ego.ro în urmă cu ceva timp.

blank