Alexandru Arșinel: ”Rusoaicele mi-au tuns buclele”
Deși trecerea timpului nu pare să-l atingă, are deja trei nepoței, Maria, Tudor și Rareș, de dragul cărora a devenit compozitor, fiecare copil având cântecul lui. ”Am pribegit în refugiu cu bou-vagonul”
Adorat de public, Alexandru Arșinel își poartă gloria cu modestie bonomă, spunând că titlul de cetățean de onoare pe care i l-a acordat Dolhasca natală este cel mai tușant dintre toate premiile pe care le-a primit.
Amintirile despre propria copilărie sunt frumoase, dar numai până la începutul războiului: ”Am plecat din Dolhasca spre Ardeal cu bou-vagonul, împreună cu mama, sora ei, bunica și fratele meu de 9 ani. Era foamete mare și fratele meu ne aproviziona cu sfeclă adunată de pe câmp. Odată a venit cu două rațe și mama a crezut că le-a furat, dar le primise de la niște ofițeri români. Altă dată, când s-a tăiat un porc la unitatea militară, fratele meu a mâncat atât de mult șorici încât era cât pe-aici să moară…” Actorul ar putea să scrie o carte doar despre amintirile tragicomice din vremea războiului. Se amuză și acum când își amintește pățania tatălui său: ”Când a intrat armata sovietică în Războieni, tata, care era un ceferist naiv și idealist, ne-a întrebat: De ce fugiți de ruși? N-o să ne facă niciun rău! S-a îmbrăcat în costumul lui cel mai bun și s-a dus să-i întâmpine pe ruși. S-a întors prin fundul grădinii, ascunzându-și goliciunea într-o foaie de cort. Rușii îi furaseră hainele!” În copilărie, Alexandru Arșinel avea bucle blonde: ”M-au văzut pe stradă două rusoaice și s-au minunat, vai, ce fetiță drăguță! Mi-au dat o rochiță dar, când să mă îmbrace, au observat că eram băiat. Au pus mâna pe foarfecă și m-au tuns fără milă!” Se întristează și azi când își amintește cum alergau din calea bombelor, cu mama și frații săi, cum au îndurat sărăcia, foamea, durerea, umilința. ”Am suportat foarte multe, de asta nu reacționăm brutal la necazuri și nici nu ne entuziasmăm când ne e bine. Știm că tristețea poate reveni în clipa următoare. E cumplit că, după mai bine de 20 de ani de la acea evadare iluzorie din comunism, lucrurile stau din ce în ce mai prost, dar ți se dă de înțeles că e cazul să stai liniștit, pentru că mâine vei fi pe drumuri…” Amărăciunea lui Arșinel este și a noastră, a tuturor, și nu putem să-i aducem mângâiere decât aplaudându-l și iubindu-l.