Adrian Mutu
Life

Adrian Mutu a dezvăluit de ce a divorțat de Alexandra Dinu

Adrian Mutu și Alexandra Dinu au fost căsătoriți între 2001 și 2003, iar cei doi au un băiat, Mario, acum în vârstă de 19 ani.

„Briliantul” a acceptat să vorbească despre relația pe care a avut-o cu Alexandra și problemele pe care cei doi le-au întâmpinat.

„Ne-am căsătorit relativ repede. A fost, așa, o iubire fulgerătoare, de adolescenți, copii. Uitându-mă acum înapoi, îmi dau seama ce copii eram. Cred că a venit să-mi ia un interviu și așa ne-am cunoscut. Am ținut legătura și restul e istorie. N-am stat prea mult pe gânduri, aveam acea energie a tinereții, pe repede-înainte. A fost o relație scurtă, cred că aproape 3 ani a ținut. Din relație a ieșit acest minunat băiat, de care suntem mândri amândoi.

Uitându-mă înapoi, cred că la acea vârstă un băiat ar trebui să-și trăiască viața. În general, la ce am trăit la viața mea, le spun celor tineri să nu facă ce am făcut eu, ci să învețe. Nu toată lumea reușește să se ridice, cum am făcut eu. Sfatul meu e să fie precauți, atenți. Nu-mi aduc aminte dacă am suferit mult atunci. Nu îți e ușor după ce te desparți. Normal că am suferit, cum suferă orice puști la 21-22 de ani. După aia, bineînțeles că începi să cunoști alte fete și totul trece.

Acum vorbim, suntem în relații bune, nu avem nicio problemă. Suntem și apropiați de vârstă, ne-am maturizat amândoi. Și Alexandra are viața ei, are o nouă relație, e fericită, e ok, sper și ea să facă pasul a doua oară, cât mai curând. Spre fericirea ei spun asta, nu știu dacă va mai fi mamă, pentru că nu o văd așa convinsă și are și ea spre 41 de ani acum. Nu știu dacă va mai face copii, întrebați-o pe ea. A avut grijă de Mario, i-a dat o educație bună, și-a făcut treaba, ca să zic așa. Acum, probabil a venit și timpul să se gândească puțin la ea.”, a declarat Adrian Mutu, în podcast-ul „Acasă la Măruță”.

Motivul divorțului dintre Adrian Mutu și Alexandra Dinu: „Nu a mers din cauza tinereții”
Întrebat de ce nu a mers relația dintre el și Alexandra Dinu, Adrian Mutu a răspuns: „Nu a mers din cauza tinereții. Eram amândoi tineri. Când începi să crești și să te maturizezi idealurile se schimbă, începi să privești din alt unghi și atunci încep neînțelegerile. Noi am pus capăt atunci, pentru că eram foarte tineri, eram plecați în străinătate singuri. Alexandra a rămas în Italia, și-a făcut carieră și ea, amândoi am mers pe drumuri diferite. Mă bucur că ea și mai ales eu am ajuns bine”.

blank