Life

A câştigat 1.000.000 $ făcând sex în WC-ul avionului cu pasagerii

O stewardesă a câştigat mai bine de 1 milion de euro după ce a făcut sex cu pasagerii în wc-urile din avioanele pe care a lucrat.

Numele stewardesei nu a fost dat publicităţii pentru a nu afecta imaginea persoanelor care au întreţinut relaţii sexuale cu aceasta dar şi a companiei. Însoţitoarea de zbor a fost prinsă recent în timpul unei partide de sex sălbatic în toaleta unei aeronave în timpul unui zbor. “A recunoscut apoi că a făcut amor cu mulţi pasageri în timpul serviciului şi s-a îmbogăţit pe parcursul a doi ani. Prefera distanţele lungi între Golf (n.r. ţările care se învecinează cu Golful Persic, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar, Bahrain, Kuwait) şi SUA”, a spus o sursă pentru ziarul arab “Sada”.

Conform surselor presei arabe, stewardesa lucra pentru o companie aeriană din Orientul Mijlociu. Pasagerii trebuia să scoată din buzunar 2.300 de dolari (circa 9.100 de lei) pentru o partidă de sex nebun la toaletă. Clienţii de ocazie suportau putoarea de WC, dar, ”se alegeau cu cei mai dulci fiori şi emoţia fără egal a amorului pe furiş”, după cum însăşi împricinata se lăuda. După ce a fost prinsă iubindu-se cu năbădăi cu un pasager, însoţitoarea de zbor a fost imediat concediată şi deportată.cabina-wc

blank