Life, Stiri

5 mituri despre coşuri demontate de specialişti.

Acneea îţi dă bătăi de cap, iar tratamentele pe care le-ai tot încercat nu au efect? Dacă vrei să scapi de această problemă, specialiştii te sfătuiesc să uiţi de mituri. Uite care ar fi acestea.

shutterstock_113545486

Acneea e o problemă specifică adolescenţilor. În realitate, un studiu la care au participat 1.000 de adulţi a demonstrat că această problemă apare la 50% din femeile care au între 20 şi 29 de ani, la 35% din cele care au între 30 şi 39 de ani şi la 26% la femeile de peste 40 de ani. Şi la această vârstă apar probleme hormonale, mai ales înaintea menopauzei.

Dacă ai coşuri nu trebuie să mănânci niciodată ciocolată. Practic, orice aliment dulce dăunează tenului, la fel şi pastele sau alte produse bogate în carbohidraţi, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţi definitiv la un anumit produs. În cazul ciocolatei, nu cacaoa e problema, ci zahărul şi laptele. Astfel, poţi mânca fără grijă ciocolată neagră, care are un conţinut de cacao de peste 70%.

Nu există o legătură între dietă şi acnee. Cercetătorii au aflat că există o legătură între problemele dermatologice şi alimentaţie. Jennifer Burris, de la Universitatea New York, a realizat un studiu la care au participat 200 de persoane. Astfel, ea a observat că persoanele care mănâncă multe dulciuri şi lactate, dar şi grăsimi nesănătoase şi mai puţin peşte sunt mai predispuse să aibă acnee moderată.

Cremele de protecţie solară blochează porii. Există două tipuri de creme de acest fel, spun experţii. Cele cu ecran solar chimic, care absorb razele UV şi cele cu ecran solar fizic, care reflectă razele UV şi care conţin oxid de zinc şi dioxid de titan. Acestea din urmă sunt chiar benefice pentru tenul cu probleme, pentru că elimină bacteriile care provoacă acneea.

Machiajul agravează coşurile. Este adevărat că unele produse cosmetice pot bloca porii şi provoacă astfel coşuri, dar un machiaj cu produse potrivite poate face chiar bine. Pentru acest tip de ten, dermatologii recomandă folosirea unui fond de ten pudră, pe bază de minerale, care să conţină siliciu, dioxid de titan şi oxid de zinc.

blank
blank