Life, Stiri

4 schimbări la care nu te-ai fi aşteptat să te facă mai frumoasă

 Obiceiurile tale zilnice au un efect serios asupra sănătăţii şi frumuseţii tale, chiar dacă nu realizezi acest lucru.
Iar unele mici schimbări pot avea rezultate nebănuite. Iată câteva trucuri pe care să le încerci:

665009l-640x0-w-70529bbd

Renunţă la sare
Consumul exesiv de sare blochează apa în ţesuturi. Pe lângă efectele nocive asupra sănătăţii, inclusiv creşterea tensiunii sanguine, sarea te poate urâţi aşa cum nu te-ai fi gândit. Este responsabilă pentru efectul de „faţă umflată” şi cel de pungi sub ochi, dar şi pentru pielea uscată.

Este un paradox faptul că mâncarea sărată te face să bei mai multă apă, dar în acelaşi timp te deshidratează, pentru că lichidele sunt păstrate în ţesuturi, în loc să ajungă la nivelul celulelor, de unde să elimine toxinele. Din această cauză, consumul exagerat de sare conduce şi la accentuarea celulitei. Nu mai adăuga sare în mâncare şi evită alimentele foarte sărate precum chipsurile, brânza, măslinele verzi, peştele afumat ect.

Foloseşte un umidificator
Pentru ca pielea ta să fie suplă şi elastică are nevoie de hidratare din interior.
De aceea este necesar să bei cei doi litri de apă pe zi recomandaţi. Dar atunci când mediul în care trăieşti este foarte uscat, aşa cum se întâmplă iarna în camerele încălzite, unde umiditatea aerului este foarte scăzută, pielea ta se usucă şi nici măcar eforturile tale de a te hidrata intens nu o ajută. Efectele sunt mult mai accentuate pe parcursul nopţii, când pielea se regenerează.

Umiditatea adecvată în aerul din camera ta ar trebui să fie în jurul valorii de 50%, dar iarna poate ajunge şi la 25-30% în camerele încălzite, afectându-ţi sănătatea, dar şi frumuseţea. Foloseşte în dormitor un umidificator, un aparat care pulverizează constant vapori de apă, ajutând la menţinerea unei umidităţi constante, sănătoase, în camera în care dormi.

Dormi pe o pernă înaltă
Situarea capului la un nivel puţin mai înalt decât restul corpului reprezintă o soluţie simplă de a scăpa de pungile de sub ochi şi de aspectul de faţă umflată dimineaţa. Stimulezi în acest fel circulaţia, evitând ca fluidele să rămână blocate în ţesuturile de la nivelul feţei.

Foloseşte o pernă ceva mai înaltă sau aşază o pernuţă decorativă sub perna ta obişnuită pentru a o înălţa.

Stai în picioare
Vânezi scaunele libere din autobuz în drum spre serviciu? Este în beneficiul tău să le ratezi… Cu cât stai mai mult pe scaun, cu atât starea ta de sănătate, dar şi frumuseţea, vor avea de suferit.
Provoacă un lanţ întreg de efecte negative: muşchii spatelui îşi pierd vigoarea, iar tu vei sta tot mai aplecată, fapt care te va determina să respiri superficial. Iar dacă respiri superficial, celulele nu mai primesc suficient oxigen, iar toxinele rămân blocate în ţesuturi. De asemenea, circulaţia la nivelul feselor şi picioarelor este îngreunată, cauzând apariţia sau agravarea celulitei sau a varicelor.

Dacă îţi petreci mai mult de opt ore pe zi la birou, alternează perioadele de stat pe scaun cu cele de lucrat în picioare. Aşază laptopul pe un suport înalt, astfel încât să poţi sta în picioare şi să tastezi comod. Şi mingea pentru fitness este o variantă de luat în calcul, dacă nu poţi lucra stând în picioare.

blank