Life, Stiri

4 martie: 36 de ani de la cutremurul din 1977

In Romania, in orice clipa poate avea loc un cutremur major

cutremurul din 1977Mii de victime, zeci de cladiri distruse, orase sterse de pe suprafata pamantului. Acesta ar fi un rezumat sumar a ce a insemnat data de 4 martie 1977 pentru Romania. Dar “cosmarul” poate reapare in orice clipa si asta pentru ca tara noastra este amplasata pe una dintre cele mai active zone seismice din Europa. “Vom avea 15 cutremure in fiecare luna, daca ne referim la zona Vrancea. De obicei sunt cutremure mici sau moderate, insa pe masura ce trece timpul vom avea si altele mai mari. Vrancea e capabila sa genereze seisme cu magnitudini de peste 7 grade“, a declarat recent, Mircea Radulian, directorul stiintific al Institutului National de Fizica a Pamantului. Si asa si este: numai in luna ianuarie au fost 28 de cutremure, iar in perioada 4 februarie- 3 martie, alte 26 dar toate cu o intensitate mica, intre 1,5 si 3,5 grade pe scara Richter. Totusi specialistii sunt de acord ca cutremurele mici sunt “bune” pentru ca se descarca tensiunile din scoarta terestra. Vom avea parte, totusi si de un cutremur “mare”? “Ne putem astepta oricand la cutremure de 7,6 grade Richter in zona Vrancea”, a fost de parere si Victor Mocanu, profesor universitar la Facultatea de Geologie si Geofizica din cadrul Universitatii Bucuresti.
Mai mult, conform Hotararii de Guvern 548/2008, privind strategia in situatiile de urgenta, in Romania cutremurele de peste 7 grade Richter se repeta, in medie, la fiecare 32 de ani. De la miscarea tectonica din 1977 pana acum au trecut deja 36 de ani…