Ziua de 23 decembrie 1989 părea, la prima vedere, o zi în care libertatea începea să-și facă apariția. Cu un fost conducător al statului român arestat și cu o nouă formațiune care a preluat puterea și care se erija în promotoarea democrației, poporul român părea că a reuși să scape din ghearele morții.
Însă, dezastrul de abia începuse. Teroriștii își făcuseră apariția încă din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, fiind considerați parte a unor formațiuni care aveau ca scop salvarea lui Nicolae Ceaușescu și înăbușirea revoluției care abia prindea contur. Toate acestea au fost devoalate ulterior, ajungându-se la concluzia că ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 era departe de a fi o revoluție, iar teroriștii nu reprezentau nimic altceva decât o diversiune.
Haosul creat în acele clipe a dus la câteva decizii umilitoare care au lăsat o pată prea mare în istoria României. În noaptea de 22 decembrie 1989 avea să se producă cel mai grav incident din timpul evenimentelor din decembrie 1989, evenimentul fiind soldat cu 48 de morți, dintre care 40 de militari și 8 civili și încă 15 răniți. Este vorba despre masacrul de la Otopeni, în care trei camioane cu militari în termeni de la Câmpina, o unitate a trupelor de securitate, au fost trimiși în fața focurilor de armă.
Cum s-au întâmplat toate acestea ?
Fiind în cazarma trupelor de securitate de la Băneasa, în jurul orelor 03:00-04:00 dimineața a zilei de 23 decembrie 1989, militarii în termen au intrat în alarma de luptă, trei camioane fiind trimise către Aeroportul Otopeni pentru apărarea acestuia. Conform jurnalului de luptă al Diviziei 70 Aviație, ordinul fusese dat încă de la ora 21:30 a zilei de 22 decembrie 1989.
Cu toate acestea, Drăghin Dumitru, fostul comandant al Microgarnizoanei Otopeni, a declarat că: „În seara de 22.12.1989, prin telefon, gl. Rus Iosif m-a încunoștințat că urmează să sosească în sprijinul unității o subunitate de securitate. I-am raportat generalului Rus că nu mai este nevoie de această subunitate întrucât se constituise deja dispozitivul de pază şi apărare a aeroportului. Gl. Rus mi-a replicat că această unitate trebuie să fie primită. În cursul serii și al nopții premergătoare tragicului eveniment gl. Rus a intervenit de mai multe ori pe telefon întrebând dacă au sosit cei de la trupele de securitate.”
“Înseamnă că își doreau să ne lichideze pe toți”
Acestea fiind spuse, militarii în termen au plecat spre aeroportul Otopeni, fără a avea vreo pregătire în luptele de asalt sau în păstrarea ordinii publice. Până să ajungă la destinație, cele trei camioane au fost oprite de două ori pentru verificări: prima dată la pod la Băneasa, iar mai apoi aproape de intrate în aeroportul Otopeni.
La cea de-a doua oprire, “ un cadru al MApN s-a urcat cu noi în camion pentru a ne duce la dispozitivul de apărare. Ne-am deplasat 300-400 de metri și s-a deschis foc asupra noastră. Așa a început masacrul de la Otopeni. Dispozitivul din fața aeroportului striga la noi să aruncăm armamentul și să ne predăm. Colegi de-ai noștri s-au ridicat pentru a se preda și s-a deschis foc asupra lor. Foarte mulți și-au pierdut viața în acest fel”, declara Pavel Florin, supraviețuitor al masacrului de la Otopeni, pentru Evenimentul Istoric.
Și pentru că lucrurile nu păreau destul de tragice, supraviețuitorii acestui act criminal au fost luați prizonieri de către militarii microgarnizoanei Otopeni. “ Mereu ne întrebau cum am reușit să scăpăm. Un militar ne arăta cartușul cu care trăsese în noi. Era mirat că reușisem să scăpăm. Dacă se întrebau acest lucru, înseamnă că își doreau să ne lichideze pe toți. De abia în seara zilei de 23 decembrie și-au dat seama că a fost comisă o greșeală”, povestea Pavel Florin.
Dar greșeala nu trebuia comisă și pentru opinia publică.
În 24 decembrie 1989, România Liberă prezenta un articol nesemnat, în care se prezenta situația de la Otopeni. „În aceste clipe grele, lucrători la Aeroportul Otopeni își dau și ei sprijinul la eforturile pe care le face poporul român în vederea lichidării ultimelor rămășițe ale dictaturii Ceaușescu. Astfel, în după-amiaza zilei de vineri şi în noaptea care a urmat, ei au purtat lupte grele cu bandele teroriste sosite la aeroport în trei camioane militare, sprijinite din aer de elicoptere fără însemne, care au atacat cu lumina stinsă de la aproximativ 60 metri. Prin acțiunea unită a forțelor populare, sprijinită de bravele noastre forțe armate, acțiunile teroriste de la Aeroportul Otopeni au fost respinse, mai mulți teroriști căzând prizonieri.”
Cine este vinovat ?
“Revoluția” avea nevoie de dovada acestor teroriști. Sau poate nu “revoluția”, ci cei care aveau nevoie de cadrul potrivit pentru a-și putea legitima poziția. Diversiunea creată și cu ajutorul televiziunii privind teroriștii a dus la confruntarea directă între trupele de securitate și cele ale Ministerului Apărării Naționale, având ca scop crearea premiselor necesare pentru câștigarea încrederii populației.
Acestea fiind spuse, pe monumentul ridicat pentru morții de la Otopeni este scris “ Patriei noastre/ Spuneți-i adevărul/ Am fost acolo/ Unde trebuia să fim !”. Dacă militarii în termen de la Câmpina trebuiau să fie prezenți la acel carnagiu, cei care au dispus aceste ordine unde ar trebui să fie ?