Actualitate, Featured

Zeci de infracțiuni constatate în șapte zile la transporturi aeriene, navale și feroviare

Poliția Română a informat, astăzi, în ultima săptămână, pentru siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare, au fost constatate 59 de infracțiuni, 29 de persoane fiind surprinse în flagrant delict. Au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 21.000 de lei.

 

„În perioada  13 – 20 aprilie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R., polițiștii de la transporturi din toată țara au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare.

 

Astfel, polițiștii au efectuat controale în 326 de stații de cale ferată şi au patrulat în 608 trenuri de călători.

 

În urma verificărilor, au fost depistate 6 persoane date în urmărire națională și 7 minori lipsiți de supraveghere, care au fost predați familiilor sau internați în centrele de plasament.

 

De asemenea, polițiștii au identificat 2 persoane cu afecțiuni psihice, care au fost internate în unităţi spitaliceşti și 14 vânzători ambulanţi neautorizaţi.

 

Polițiștii au întocmit 49 de dosare penale, în cadrul cărora se fac cercetări pentru comiterea a 59 de infracțiuni, majoritatea de contrabandă, evaziune fiscală, furt și infracțiuni la regimul circulației rutiere.

 

De asemenea, polițiștii au depistat în flagrant delict 29 de persoane bănuite de comiterea de infracțiuni. În dosarele penale instrumentate, 5 persoane au fost reținute pentru 24 de ore.

 

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 21.385 de lei.” se arată în comunicatul IGPR.

blank