ww (17)

Unii futurologi avertizează asupra pericolului reprezentat pentru omenire de inteligenţa artificială care ar putea ajunge să o depăşească pe cea umană, iar maşini inteligente în genul celor din seriile „Terminator” sau „Matrix” ar ajunge să preia controlul planetei, însă un expert american ne linişteşte, precizând că tehnologiile robotice nu vor evolua în defavoarea speciei umane, conform unui material publicat de LiveScience.

„Obiectivul ultim al dezvoltării tehnologice este dezvoltarea facultăţilor şi capacităţilor umane”, a susţinut Cori Lathan, fondatoare şi CEO al companiei tehnologice AnthroTronix din Maryland, cu ocazia conferinţei „Future is Here” (Viitorul este aici), organizată de Smithsonian Magazine.

De la Staţia Spaţială Internaţională (ISS) şi până la o sală de operaţii, tehnologia le permite oamenilor să reuşească nişte lucruri extraordinare. Viitorul relaţiilor om-maşină trebuie să cuprindă însă şi dezvoltarea abilităţilor cognitive şi emoţionale umane, conform lui Lathan.

„Ce ne va permite tehnologia să facem în viitor, sau ce ne va obliga să facem?” s-a întrebat ea, adăugând că vede viitorul într-o notă „tehno-optimistă”. 

Cori Lathan s-a dezvoltat profesional ca producătoare de roboţi pentru a-i ajuta pe copiii care suferă de paralizie cerebrală. Ulterior, odată cu noile progrese în domeniul roboticii şi ale inteligenţei artificiale, ea a început să dezvolte roboţi care să poată interacţiona cu copiii care suferă de autism.

În prezent tehnologia şi puterea de calcul a computerelor avansează foarte rapid. Un domeniu care are extrem de mult de profitat în urma acestei dezvoltări fără precedent este medicina.

Atunci când o persoană merge la doctor este consultată, i se ia temperatura, tensiunea etc. Dar ce ar fi să i se poată evalua şi sănătatea mentală? „Deocamdată ne ignorăm creierul”, remarcă Lathan. Dacă medicii ar putea urmări starea de sănătate a creierului de-a lungul timpului, ar putea detecta imediat micile schimbări care pot anunţa maladii grave, aşa cum este demenţa senilă.

În acest domeniu, interfeţele creier-computer devin din ce în ce mai sofisticate. Ce ar fi dacă în viitorul apropiat un telefon mobil inteligent ar putea să ne înregistreze starea emoţională şi ar putea să ofere informaţii despre aceasta unor alte persoane – fie medici, psihologi, sau, de ce nu, conform lui Lathan, unui profesor care are nevoie să ştie dacă elevii săi sunt atenţi la ore.

În viitor roboţii vor putea fi infirmieri personali, aşa cum era robotul Frank din filmul din 2012 „Robot & Frank” – şi vor putea să-i ajute pe oamenii în vârstă, modificând complet aşteptările şi calitatea vieţii la vârsta a treia, mai susţine Cori Lathan.

Citeste si...
Tăriceanu nu se lasă şi atacă din nou!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.