Premierul: „A lansat un atac mafiot asupra lui Firea”

Basescu Firea

Premierul Victor Ponta a anunţat că parlamentarii urmează să depună, marţi, o plângere penală pe numele preşedintelui Traian Băsescu, pe care-l acuză de practicarea unor gesturi de intimidare şi şantaj, ca urmare a „ameninţărilor” făcute de şeful statului duminică seara, la Realitatea TV, la adresa soţului senatorului PSD Gabriela Firea.

„Parlamentarii vor depune o plângere penală pe numele lui Traian Băsescu pentru două infracţiuni, ameninţare şi şantaj. (…) E prima dată, din ’89 încoace, când un membru al Parlamentului – Gabriela Firea – e ameninţat direct de către o persoană cercetată pentru încălcarea regulilor acestei ţări. Mă refer la Traian Băsescu”, a spus Victor Ponta.

„Traian Băsescu va răspunde în baza legii penale, nu în baza unei răspunderi politice”, a adăugat Ponta.

Mai mult, solicitat să comenteze şi atacul preşedintelui la adresa sa, potrivit căruia premierul riscă să ajungă în aceeaşi celulă cu Adrian Năstase, Ponta a răspuns: „Dacă-mi era frică de ameninţările lui Băsescu, sunt convins că în închisoare va ajunge Băsescu. Nu am niciun fel de teamă, ştiu că am respectat legea.”

La rândul său, senatorul PSD Gabriela Firea, a declarat că nu intenţionează să-şi dea demisia din cadrul Comisiei de Anchetă Nana.

„Nu-mi dau demisia, îmi continui activitatea până la capăt. Declaraţii potrivit cărora un soţ al unui senator e posibil să nu mai fie găsit acasă sunt declaraţii care în mod intenţionat au vrut să dea anumite semnale”, a spus Firea.

Reamintim că preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Realitatea TV, că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea „mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului”.

Referindu-se la senatorul PSD Gabriela Firea, preşedintele a spus că şi acum poate spune că aceasta este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist”.

„Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”, a spus Băsescu.

„Nu te poţi lua după o doamnă a cărei instruire este rezultată din citit de pe prompter vreo 10 ani, trebuie să ştii putin Drept. Doamna cunoscătoare, doamna căsătorită tot cu un comandant, cu primarul de la Voluntari. Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului, că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, daca nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”, a declarat Traian Băsescu, aseară, la Realitatea TV.

Avertizarea preşedintelui vine la câteva zile după ce Gabriela Firea, membru al Comisiei Nana, a declarat că tranzacţia prin care fiica preşedintelui a pus mâna pe moşia din Călăraşi ar fi nulă. În plus, ameninţările lui Băsescu vin înainte de finalizarea raportului în cazul Nana, care ar putea fi dat chiar astăzi.

Senatorul PSD Gabriela Firea a răspuns, astăzi, atacurilor preşedintelui Traian Băsescu, susţinând că soţul ei, primarul Florentin Pandele, nu are niciun dosar în instanţă, dar a adăugat că se teme pentru familia sa, însă îşi va continua activitatea în cazul comisiei Nana.

”Mă tem pentru familia mea, preşedintele Traian Băsescu se antepronunţă deoarece soţul meu n-are niciun dosar în instanţă”, a declarat Gabriela Firea, la Antena 3.

Senatorul PSD consideră că, în acest caz, este vorba de „o presiune şi o încercare de intimidare şi se poate vorbi şi de şantaj”.

„Am reţinut aseară, de la preşedinte, că are cunoştinţe domnia sa, că la Primăria Voluntari ar fi nişte probleme, că ar fi în neregulă. Domnia sa cred că se antepronunţă, deoarece după ştiinţa noastră nu există o astfel de situaţie. Ne punem întrebarea dacă nu cumva din ianuarie, de când am intrat eu în această comisie, s-au dat comenzi pentru a i se fabrica nişte dosare soţului. (…) Soţul meu (Florentin Pandele – n.r.) nu este subiectul niciunei anchete, de asemenea, nu are niciun dosar în instanţă”, a mai spus Firea, care a precizat că, după acuzaţiile de duminică ale preşedintelui Traian Băsescu, nu ar fi exclus ca soţul ei să se trezească cu un dosar.

„Putem bănui că oricând i se poate fabrica soţulului meu un dosar”, a precizat Gabriela Firea.

Referitor la cazul Nana, Gabriela Firea consideră că a fost ameninţată de Băsescu pentru că este femeie şi se întreabă ce se va întâmpla şi cu prefectul din Călăraşi. „O să-l ameninţe şi pe prefectul de Călăraşi că-l bagă în puşcărie, precum pe soţul meu? (…) Se răzbună pe mine că sunt femeie, am un soţ primar. Probabil că îi va lua şi pe ceilalţi membri ai comisiei la puricat. (…) Fireşte că mă tem pentru familia mea, îmi este teamă de acest şantaj direct, dar îmi voi face datoria până la capăt. Vom încerca să finalizam raportul Comisie Nana săptămâna aceasta”, a încheiat senatorul PSD, Gabriela Vrânceanu Firea.

 

Citeste si...  Pentru ce se mai dezbracă oamenii?! Pentru tigrii din Sumatra!