Actualitate, Stiri

Victor Ponta, din nou la slujba de Sfânta Maria de la mănăstirea Putna

Victor Ponta a fost astăzi la Putna, pentru al treilea an consecutiv, pentru a participa la Sfânta Liturghie de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului.

ponta-nechifor-manastirePremierul Victor Ponta a venit împreună cu soţia sa, Daciana, la Putna, însoţiţi de preşedintele PSD şi al CJ Suceava, Cătălin Nechifor, dar şi de parlamentari PSD şi PNL.

Premierul a ajuns cu o maşină la Primăria Putna, de unde a mers până la mănăstire pe jos, oprindu-se pentru a se saluta cu oamenii. El a spus că a venit la Putna pentru această sărbătoare importantă şi că va merge acolo de fiecare dată când se va afla în Bucovina de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului.

Câteva mii de persoane asistă la slujba religioasă oficiată în curtea Mănăstirii Putna de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Pimen Suceveanul, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor şi alţi înalţi ierarhi.

La slujbă au mai fost prezenţi şi lideri ai PDL, între care prim-vicepreşedintele partidului Cătălin Predoiu, secretarul general, senatorul Gheorghe Flutur şi vicepreşedintele PDL pentru regiunea nord-est, deputatul Ioan Bălan.

Acesta este al treilea an consecutiv în care Victor Ponta participă la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Putna cu prilejul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului.  

Victor Ponta a fost şi la Sanctuarul de la Cacica „Basilica Minor”, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, pentru că este o sărbătoare importantă şi pentru comunitatea romano-catolică.

blank