Actualitate, Featured

Viceprimarul Capitalei, după răsturnarea de situaţie în privinţa mitingului diasporei din 10 august: ‘O atitudine neserioasă’

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a apreciat miercuri că renunţarea la organizarea mitingului din data de 10 august, din Piaţa Victoriei, reprezintă o atitudine neserioasă, el menţionând totodată că în cursul zilei urmează să aibă loc o nouă şedinţă a Comisiei de avizare a cererilor pentru organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. 

„O atitudine neserioasă, ca şi prima solicitare pe care acest domn, care are domiciliu în Anglia, a făcut-o. S-a jucat cu o chestiune de o asemenea importanţă, şi-a dorit escaladarea în spaţiul public a unei astfel de situaţii, lucru care l-a dus în acest moment la nimic altceva decât să realizeze că acest gen de discurs nu este unul matur. (…) Poate că în acest fel intrăm într-o altă eră de abordare, şi anume aceea a normalităţii, a oamenilor care ştiu să aprecieze când fac astfel de solicitări. Nu şi-a dorit decât să ducă în derizoriu autorităţile române, care au tratat cu atenţie solicitarea dumnealui”, a arătat el într-o declaraţie acordată presei, potrivit Agerpres.

Viceprimarul a menţionat că prin faptul că organizatorul iniţial nu îşi mai asumă acţiunea din 10 august, acesta „nu mai are nicio răspundere” în privinţa evenimentului. 

„Grav este că ne jucăm cu astfel de chestiuni şi cu astfel de atitudini – încă o dată le spun – inconştiente ale unor oameni care nu au nimic de-a face cu buna credinţă şi se joacă cu valori precum viclenia. (…) Dumnealui a ştiut tot timpul de existenţa acestui protocol, de comunicările pe care le-au avut Primăria Municipiului Bucureşti sau membrii Comisiei de ordine publică cu acest domn. Ceea ce spune dumnealui este atitudinea unui om iresponsabil, căruia îi place să se joace cu vorbele şi a unei întregi societăţi care se uită în gura unui om care nu are habar de ceea ce face”, a spus el. 

Aurelian Bădulescu nu a putut oferi informaţii referitoare la existenţa altor solicitări pentru organizarea unei manifestaţii pe data de 10 august. El a adăugat însă că de la ora 15,30 va avea loc o şedinţă a Comisiei de avizare a cererilor pentru organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. 

„Până nu se deschide plenul Comisiei de ordine publică, nu am aceste date”, a mai spus el.

Bădulescu a mai declarat că în cazul organizării unui miting, primăria poate să ia măsuri de ordin tehnic care să vizeze buna desfăşurare a manifestaţiei, precum restricţionarea circulaţiei. 

Primăria Municipiului Bucureşti a anunţat pe 7 august că a înregistrat, în data de 1 august, o adresă transmisă prin e-mail, prin care Federaţia Românilor de Pretutindeni informează că renunţă la organizarea mitingului din data de 10 august din Piaţa Victoriei.

blank