Actualitate, Featured

Vezi ce spune Romani Criss despre scrisoarea prin care se cere demiterea lui Vela și a lui Berbeceanu

În stare de urgență, societatea este polarizată, o parte a opiniei publice susținea acte de violență, zilele trecute, în timp ce o altă parte nu era de acord cu aplicarea legii prin forță. Punctul culminant a fost atins în momentul în care persoane de etnie romă, cu mâinile legate la spate și lovite cu bestialitate de polițiștii din Bolintin Vale au șocat România. Discuția cu privire la modul în care autoritățile intervin în comunitățile sărace de romi din întreaga țară a fost redeschisă, după ce șefii din MAI au vorbit despre cei care sfidează ordonanțele militare petrecând de Paște, iar şeful de Cabinet al ministrului de Interne Marcel Vela, a anunțat într-un mesaj pe Facebook că „la violenţă trebuie răspuns cu violenţă”. Vezi ce spune Romani Criss despre scrisoarea prin care se cere demiterea lui Vela și a lui Berbeceanu

ONG-ul Romani CRISS despre scrisoarea prin care se cere demiterea Ministrului Afacerilor Interne și a Șefului de Cabinet în urmă violențelor săvârșite de agenții de poliție din județul Giurgiu.

Reprezentantul ONG-ului Romani CRISS, Marian Mandache subliniază că „de la nivelul cel mai înalt al ministerului s-a promovat violența împotriva cetățenilor”. Cu privire la mesajul Șefului de Cabinet al ministrului de Interne, Traian Berbeceanu, Romani CRISS spune că „din punctul nostru de vedere, la comportamente ilegale se răspunde cu aplicarea legii”.

Vezi ce spune Romani Criss despre scrisoarea prin care se cere demiterea lui Vela și a lui Berbeceanu

Marian Mandache subliniază că „în video-ul în care bărbații din Bolintin Vale au fost bătuți, un agent de poliție a specificat să nu mai se vorbească limba romani. Este clar că violența a avut și motivații discriminatorii, rasiste”.

În scrisoarea semnată de ONG-ul Romani CRISS și ”Uniunea Civică a Tinerilor Romi din România” se cere demiterea Ministrului Afacerilor Interne și a Șefului de Cabinet, Traian Berbeceanu. Există câteva argumente menționate în scrisoare. Le puteți detalia?

Marian Mandache: Noi am solicitat demiterea Ministrului de Interne și a șefului de Cabinet, Traian Berbeceanu, pentru simplul fapt că în ultima perioadă de la nivelul cel mai înalt al ministerului s-a promovat violență împotriva cetățenilor. Traian Berbeceanu, într-o postare pe Facebook, a instigat la violență, iar acest lucru este inadmisibil într-o societate democratică. Din punctul nostru de vedere, la comportamente ilegale se răspunde cu aplicarea legii.

Domnul Vela nu a avut nicio reacție față de aceste abuzuri și nici față de instigările șefului de cabinet. Dacă dumnealui nu împărtășește aceste lucruri, ar fi trebuit să-l sancționeze pe Traian Berbeceanu sau să revină asupra acestor declarații, dacă consideră că „la violență nu trebuie răspuns cu violență” .

Câtă vreme nu se dezice, putem înțelege că susține aceste demersuri în spațiul public. Mass-media a sancționat aceste derapaje, însă ministrul nu și-a sancționat șeful de Cabinet sau nu a intervenit, astfel încât mesajul să fie de aplicare a legii, nu de promovare a violenței.

Vrem să oprim escaladarea violențelor, vrem să oprim drumul pe care Ministerul de Interne l-a apucat, mă refer la minstrul Vela și Traian Berbeceanu. Nu întregul minister promovează așa ceva. Sunt câteva persoane care promovează o astfel de abordare violentă, de tip ”cowboy” . În prezent suntem o țară membră a Uniunii Europene, unde valorile sunt statul de drept și aplicarea legii, nu dreptatea cu pumnul sau cu pistoale.

În caz contrar, vom ajunge în situația în care vom avea foarte multe victime. Nu vrem să ajungem în situația în care oameni să fie torturați sau uciși.

În scrisoare s-a subliniat faptul că un agent de poliție i-a reproșat unei victime din Bolintin Vale să nu mai folosească limba romani. Cum explicați acest lucru?

Marian Mandache: Agenții de poliție au specificat să nu se mai vorbească limba romani. Este clar că violența a avut și motivații discriminatorii, rasiste.

În video-ul în care bărbații din Bolintin Vale au fost bătuți, un agent de politie a specificat să nu mai se vorbească limba romani. Unul dintre polițiști îi reproșează victimei că vorbește în limba romani și apoi îl ironizează pentru live-urile făcute pe facebook, în timp ce îl lovea. Este evident că există o motivație etnică a acestei violențe, îl deranjează utilizarea limbii romani, pentru că vorbeau între ei.

Există diferite prevederi în Codul Penal care incriminează motivația rasistă , pe de o parte art. 77 lit. H cu privire la Circumstanță agravantă din motive de discriminare, iar pe de altă parte sunt infracțiuni care includ componente de discriminare. Este clar că violența a avut și motivații discriminatorii, rasiste.

Președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării despre video-ul din Bolintin Vale, în care șeful Poliției Bolintin Vale lovește cu cruzime un bărbat imobilizat la pământ și îi spune să nu mai folosească limba romani.

Csaba Ferenc ASZTALOS: Se va analiza acest aspect al posibilității unui abuz pe considerente discriminatorii. Există o tensiune în societate rezultată din starea de urgență și restricțiile care există, respectiv toate efectele stării de urgență. Anchetatorii vor ajunge la o concluzie cu privire la acele înregistrări. Orice persoană față de care se iau anumite măsuri legale din rezultarea legii are dreptul la un tratament corect, fără forță.

Au existat situații în care victimele au depus plângere penală?

Mandache Marian: Unul dintre oamenii din Hunedoara a reușit să ia legătură să-și angajeze singur avocat pentru a formula plângere. Noi le-am pus la dispoziție servicii juridice și avocații cu care noi lucrăm. În perioada următoare, cu limitările de rigoare, vom sprijini oamenii să depună plângere. Încercăm să luăm legătura la Bolintin Vale cu victimele, vom face tot ce putem ca să ne asigurăm că toate aceste persoane vor putea prezența în față instanțelor de judecată aceste cazuri și vor beneficia de sprijin juridic prin avocați, pentru a le reprezenta interesele.

Pe lângă infracțiunea de abuz, există infracțiune de înfăptuire a justiției, în momentul în care un polițist împiedică o persoană să depună o plângere penală și nu a permis ca ancheta să se desfășoare în cursul normal. Este extrem de grav într-un stat de drept.

Una dintre victime, Alex Cristea din Hunedoarea, a fost agresat de agenții de poliție când a intenționat să depună plângere cu privire la abuzurile politiei. Interviul a fost realizat de un jurnalist.

Pentru noi este important să beneficeze de serviciile unui avocat. Este un caz complex și ne dorim că în această perioada să beneficieze de servicii de calitate.

Din experiența noastră, justiția nu a administrat corect și echitabil aceste cazuri de abuzuri ale poliției, fiind constatat de CEDO în cazul Marusia Dumitru v. România. Cazul a semnalat deficiențe grave ale anchetei realizate de instanțele de judecată.

În scrisoare ați menționat de comportamentul Sindicatului Europol al Poliției Române. Puteti oferi mai multe detalii?

Mandache Marian: Pe pagina de facebook a Sindicatului Europol al Poliției Române a fost pusă o poză, distribuită foarte mult, a unui un domn cunoscut ca ”Spartacus”. Acesta a apărut bătut, cu comentarii ironice din partea Sindicatului Europol. În istoricul lor, pe social media au multe derapaje de acest gen.

La o altă postare a descris poza respectivă cu sintagma ”cetățean cu drepturi”, făcând ironie cu privire la drepturile oamenilor. Nuanțele nu sunt legale. Nu poți să ironizezi și să îți bați joc de drepturile oamenilor. Nu mi se pare normal ca un sindicat să instige la umilirea oamenilor, indiferent ce ar fi făcut persoana respectivă.

Dacă a greșit nu trebuie dezumanizat sau umilit de MAI sau de sindicatul de poliție. Noi cerem în această faza să înceteze cu aceste ironii ieftine și se axeze pe apărarea drepturilor polițiștilor, pentru că acesta este rolul lor, nu pe dezbinare și instigare la ura, pentru că nu este legal. Vom vedea dacă vom depune sesizări în perioada următoare cu privire la comportamentul lor.

Președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării despre postările din social media a Sindicatului Europol al Poliției Române.

Csaba Ferenc ASZTALOS: Am primit anumite semnale cu privire la anumite postări pe paginile Sindicatului Europol. Le vom analiza. Am aflat că există instigări pe pagina respectivă și vom analiza.

Marian Mandache subliniază că „persoanele bătute de poliție nu au fost numai de etnie romă. Nu ne dorim ca poliția să torture sau să împuște oameni. În București nu știm ce etnie avea persoană care a fost împușcată, însă nici nu contează, pentru că în opinia noastră nu trebuie să fie bătut sau torturat de poliție, fie că e român, maghiar sau rom”.

Vezi ce spune Romani Criss despre scrisoarea prin care se cere demiterea lui Vela și a lui Berbeceanu

Vezi ce spune Romani Criss despre scrisoarea prin care se cere demiterea lui Vela și a lui Berbeceanu

Marian Mandache: Am vorbit cu mai multe persoane de la Hunedoara, am văzut și mai multe filmări care sunt prezentate pe internet. În Hunedoara sunt mai multe persoane care reclamă că au fost bătute de poliție, inclusiv din filmări în care se vede cum un copil este bătut de mascați. Au încercat să depună plângere și au fost bătuți.

În Hunedoara, persoanele care au fost bătute nu au fost numai de etnie romă, ci și etnici români. A fost o răzbunare din partea poliției pentru incidentele care s-au întâmplat anterior.

Nu poți ca o instituție de stat să promovezi violență aupra cetățenilor. Tocmai de aceea trăim într-o democrație. Indiferent că sunt romi, români, maghiari care încalcă legea, trebuie dispuse măsurile legale, trebuie imobilizați și prezentați în față instanțelor de judecată. Aceasta îi condamnă conform legislației în vigoare. Nu poate poliția să-i tortureze așa cum am văzut în presă în ultimele zile.

Nu ne dorim ca poliția să torture sau să împuște oameni. În București nu știm ce etnie avea persoana care a fost împușcată.

În Horezu, un bărbat reclamă că a fost bătut de poliție. Nu știm care este etnia lui, însă nici nu contează, pentru că în opinia noastră nu trebuie să fie bătut sau torturat de poliție, fie că e român , maghiar sau rom.

Ce altă intituție ar trebui să reacționeze în aceste cazuri?

Marian Mandache: La nivelul Avocatului Poporului ar trebui să existe o reacție, pentru că este instituția cea mai relevantă. O să le trimitem o scrisoare.

De asemenea, Comisiile din Parliament pot face interpelări pentru a face verificări. La nivelul Parlamentului nu s-a întâmplat nimic.

Când la nivel înalt se răspunde cu astfel de mesaje, lucrurile degenereaza și se poate ajunge la conflicte extinse. Nu ne dorim așa ceva. Violența generează altă violență și se ajunge la situații dezastruoase în care oamenii vor avea de suferit.

Scrisoarea trimisă către presedintele României si premierul Ludovic Orban poate fi accesată aici

 

blank