Actualitate, Featured

Vezi ce reguli trebuie respectate la stranduri, în timpul pandemiei

Temperaturile ridicate le-au amintit celor care nu au plecat în concediu de ștranduri și piscine. Patronii îi așteaptă cu reguli de distanțare și cu mai puține șezlonguri, însă din pricina căldurii, unii oaspeți au uitat de măsurile impuse.

De aceea au descins în control și autoritățile. Nu cu amenzi, ci cu recomandări.

La Bucerdea Grânoasă, o comună cu peste 2000 de locuitori din Alba, un localnic întors din Spania a amenajat un ştrand cu spa. Ca să respecte distanţarea socială, nu primeşte mai mult de 150 de persoane.

Şi sătenii din Roteni, din judeţul Mureş, se mândresc cu un ştrand cu apa termală, amenajat cu fonduri locale, la standarde europene.

La ştrandul din Arad, în schimb, au ajuns în control inspectorii de la DSP, însoţiţi de jandarmi şi poliţişti. Conform regulilor, toţi cei care vin la ştrand completează o declaraţie pe propria răspundere şi le este măsurată temperatura.

Horia Timiș, director DSP Arad: “Suntem în control la ştranduri, sunt mulţumit de ce am văzut. Măsurile care au fost luate se văd. sunt măsuri de prevenţie. de protecţie sunt în interesul cetăţeanului.”

Autorităţile recomandă oamenilor, pe cât posibil să încerce să meargă la ştranduri mai degrabă în timpul săptămânii, când este mai liber.


blank