Economic, Featured

Vezi care este adevarul legat de deficitul bugetar

Senatorul PNL Iancu Caracota a afirmat, sâmbătă, că Guvernul ţine secret faptul că deficitul bugetar pentru acest an este de 5%, iar prin numirea noului preşedinte al ANAF, Mihaela Triculescu, premierul Viorica Dăncilă pregăteşte „hăituirea cu amenzi a întreprinzătorilor”.

„Motivul principal pentru care Guvernul PSD-ALDE întârzie cu adoptarea Bugetului de stat pentru 2019 este faptul că, în laboratoarele Puterii, calculele dau rezultate îngrijorătoare. La Ministerul Finanţelor deja cheltuielile proiectate pentru anul acesta sunt mult mai mari decât veniturile, iar estimarea deficitului bugetar pentru 2019, ţinută încă secretă de Guvern, este de 5%”, a declarat Iancu Caroca, printr-un comunicat.

Liberalul a adăugat că ANAF a primit ordin să îşi crească încasările în acest an cu 15%, un procent care va transforma instituţia în miliţie economică.

„Acesta este motivul întârzierii şi cauza sufocării mediului privat cu noi impozite şi taxe. Pe lângă deciziile guvernamentare care “buzunăresc” agenţii economici, Dăncilă pregăteşte, prin numirea unui nou şef al ANAF, şi hăituirea prin amenzi a întreprinzătorilor. Astfel, pentru a reduce deficitul bugetar estimat, ANAF a primit ordin să-şi crească încasările anul acesta cu 15 %, un procent îngrijorător care va transforma această instituţie în miliţie economică”, a explicat Caracota.

Fostul ministrul de Finanțe, Gheorghe Ialomițeanu, a afirmat la Realitatea TV că este clar că sunt probleme cu deficitul bugetar. ”Din această cauză a fost dată și Ordonanța privind taxarea băncilor și a altor companii. Nu se pot incadra în deficitul de 3%”, a explicat acesta.

”Dacă lucrurile stau așa este foarte grav. Din informațiile pe care le am din Ministerul de Finanțe, nu se pot încadra într-un deficit de 3%. Și dacă se construiește un buget cu un deficit de peste 3%, România ar intra în procedură de deficit excesiv ți ar trebui să ia măsuri de reducere a cheltuielilor sau să introducă o serie de taxe. Deficitul este peste 3,5% din informațiile pe care le am. Se fac eforturi foarte mari pentru a realiza bugetul în țința de deficit”, a declarat fostul ministru de Finanțe.

O informație privind explozia deficitului bugetar a fost publicată vineri de ZF.ro. Potrivit publicației, primele calcule ale Ministerului Finanțelor au arătat un deficit bugetar de 4,98% din PIB pentru proiectul de buget consolidat în 2019, în condiţiile încetinirii creşterii economice şI a majorării salariilor bugetarilor.

Aceasta ar însemna două puncte procentuale din PIB peste limita de 3% acceptată, adică o depăşire a veniturilor de către cheltuieli cu încă 20 miliarde de lei (4,3 miliarde de euro), faţă de cele 30 miliarde de lei (6,4 mld. euro) deficit cât înseamnă 3% din PIB.

blank