Actualitate

Vestul țării sub ape

Ploile torențiale și scurgerile de torenți au făcut prăpăd în Vestul țării. Viiturile au ajuns la 2 metri iar unele sate din județele Cluj și Arad au rămas fără curent electric.

În urma ploilor torențiale căzute în zona de nord-vest a județului Arad, mai multe gospodării au fost inundate pe Valea Nadășului. Informația a fost dată de căpitan George Pleșca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență a Județului Arad.
„În urma ploilor torențiale căzute în această zonă, apa a antrenat aluviuni și vegetație din amonte de localitatea Nădăș, care au colmatat un pod. Drept urmare, apa și-a ieșit din matcă, zeci de case, curți și grădini din această localitate fiind inundate, apa pe carosabil atingând aproximativ 50 cm. În primă instanță, au acționat Garda de Intervenție Sebiș din cadrul ISUJ Arad și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Bârsa, însă, datorită gravității situației, s-a deplasat în sprijin și o formațiune de pompieri militari din Detașamentului Arad al ISUJ, alcătuită din 5 ofițeri și 35 subofițeri, având în dotare 2 bărci de salvare și 6 motopompe. În funcție de evoluția situației, s-ar putea impune evacuarea mai multor persoane. Mai mult, în jurul orei 21.00, în localitatea Nadăș a căzut alimentarea cu energie electrică”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență a Județului Arad.

Și municipiul Dej a avut probleme din cauza ploilor torențiale. Zeci de oameni au rămași blocați în locuințele inundate de ape. Ploile au făcut prăpăd în cartierul Viile Dejului, dar și în localitățile Rugășești și Jichișul de Jos.

blank