Producţia industrială continuă să fie vedeta economiei româneşti – după un an 2013 în care a fost motorul creşterii economice, producţia creşte cu 15 procente în luna mai a acestui an şi se situează pe primul loc în spaţiul UE. Situţia este touşi fragilă, spun specialiştii, deoarece producţia românească se bazează aproape exclusiv pe exportul în pieţele dezvoltate şi foarte puţin pe consumul intern. În plus, valoarea adăugată este mică în producţia autohtonă, România fiind atractivă pentru investitorii străini datorită salariilor mici.

111ford_focus11_35786300

Producţia industrială a crescut cu 0,5% în zona euro şi cu 1,1% în Uniunea Europeană, în mai 2014, comparativ cu perioada similară din 2013, iar cel mai semnificativ avans din rândul statelor membre UE a fost înregistrat în România, arată datele publicate, luni, de Eurostat şi citate de Agerpres.

Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în România (15%), Lituania (10,2%) şi Ungaria (9,5%), iar cele mai semnificative scăderi au fost raportate în Malta (minus 11,9%), Letonia (minus 4,2%) şi Finlanda (minus 2,9%).

În mai 2014, comparativ cu luna precedentă, producţia industrială a scăzut cu 1,1% în zona euro şi în Uniunea Europeană.

Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în România (2,6%), Lituania (1,6%) şi Olanda (1,1%), iar cele mai semnificative scăderi au fost raportate în Portugalia (minus 3,6%), Suedia (minus 3,2%) şi Danemarca (minus 2,1%).

Citeste si...  INS a confirmat creşterea economică de 7% a României anul trecut