Showbiz, Stiri

Vedete care s-au certat la cutite cu fanii. Cine a sarit la gatul admiratorilor!

Sa fii persoana publica nu este usor. Chiar daca ai unele avantaje, pe langa aceasta ai si numeroase dezavantaje. Esti urmarit pas cu pas si, orice ai face, tot nu vei reusi sa fii pe placul tuturor.

Vedete-care-s-au-certat-la-cutite-cu-fanii--Cine-a-sarit-la-gatul-admiratorilor-

De asemenea, intimitatea ajunge sa fie practic nula, caci imediat ce iesi din ascunzatoare esti asaltat de fani.

Iata cateva dintre vedetele autohtone pentru care celebritatea a devenit un cosmar si au ajuns sa se certe la cutite chiar si cu fanii lor:

1. Victor Slav

Victor Slav a cedat nervos de curand, dupa ce cativa fani au incercat sa il fotografieze in avion. Se pare ca gestul admiratorilor l-a scos din minti pe prezentator, care a fost cat pe ce sa ii ia la bataie.

„Victor a fost foarte recalcitrant, nici nu i-a mai pasat ca toata lumea s-a uitat la el. A inceput sa tipe, sa le reproseze oamenilor, sa vorbeasca urat. Efectiv si-a iesit din fire, nimeni nu se astepta sa il vada intr-o asemena ipostaza. A amenintat oamenii, pe un ton ridicat, le-a spus sa stearga fotografiile, mai-mai ca a sarit la bataie. Putin mai avea, noroc ca au sarit alti pasageri sa il calmeze, ca nu aveai cu cine te intelege. Si Bianca i-a zis sa se potoleasca, dar intr-un mod discret, ea nu a vrut sa se dea in spectacol”, a povestit un martor al scenei, pentru CANCAN.ro.

2. Lora

Lora a avut parte de mai multe incidente cu fanii sai de pe Facebook. Unul dintre cele mai revoltatoare a fost insa in momentul in care artista era grav bolnava.

Atunci, o presupusa admiratoarea de-ale sale i-a trimis un mesaj ingrozitor, in care o jignea profund si ii dorea moartea artistei.

De asemenea, in ultima perioada, Lora primea pe retelele de socializare tot mai multe mesaje prin care i se cerea sa recunoasca ca este de etnie rroma. Contrariata de insistenta unor persoane, Lora a decis sa ii puna la punct pe rautaciosi.

„Probabil pentru ca fratele meu e saten si umbla bronzat si probabil pt ca ii place sa poarte palarie, am inceput sa primesc mesaje foarte idioate cum ca ar trebui sa ies sa „recunosc public” faptul ca sunt de etnie rroma. Sincer, acum incep sa inteleg de ce exista atatea probleme si de ce rromii nu ne au la inima. Pentru ca sunt foarte multi rasisti si e de-ajuns sa te banuiasca cineva ca ai fi de etnie, ca iadul se dezlantuie. Sa va fie rusine celor care va credeti superiori pe motiv de culoare sau etnie, oricare ar fi ea. Imi doresc sa dispara aceasta gena a rasismului, asa cum imi doresc sa dispara cancerul de pe Pamant. Doamne- ajuta..si multumesc ca sunt cu toate tiglele pe casa si ca am sufletul pe care simt ca il am”, a postat vedeta pe reteaua de socializare.

3. Oana Roman

Oana Roman este foarte activa pe retelele de socializare si isi instiinteaza fanii cu aproape tot ceeea ce face. Anul trecut, vedeta a facut o mica escapada la Paris si a impartasit prietenilor sai virtuali o experienta din orasul iubirii. Unul dintre fanii sai i-a adus un repros vedetei.
„Tu te crezi vedeta mare in Romania, dar in Paris esti un nimeni. Vroiai sa intri tu prima la cabaret pentru ca erai Oana Roman?”, a transmis fanul.

Oana Roman a fost extrem de deranjata de comentariu si l-a pus la punct pe „fanul” sau.

„Sunt super fericita ca sunt nimeni la Paris pentru ca pot sa merg linistita pe strada fara sa ma deranjeze nimeni. Ai inteles total gresit ce am spus, nu ma asteptam decat ca eu si oricine se duce acolo, sa fim tratati ca niste oameni care platesc bilet pentru un spectacol, nu ca niste animale. E meteahna mare asta a romanilor ss fie rautaciosi si necivilizati in abordare chiar daca traiesc in occident ca tine”, a raspuns Oana Roman.

4. Bianca Dragusanu

Bianca Dragusanu s-a enervat cumplit pe fanii sai si a postat anul trecut pe pagina sa de Facebook un mesaj dur.

„PROVOCARE: rog toti prietenii de pe FB, cei bine intentionati sa NU reactioneze la acest mesaj! Fac un sondaj sa vad cati prosti mascati au timp sa-si dea cu parerea pe pagina mea. Acest mesaj este dedicat celor idioti, analfabeti, frustrati, tampiti, complexati si pentru care viata lor reprezinta o mareee plictiseala generala:))) ATENTIE!!!! Astept reactiile voastre penibile prin care va autodescrieti! START!”, a fost mesajul publicat de Bianca pe site-ul de socializare.

Cum era de asteptat, comentariile nu au intarziat sa apara, unele au fost extrem de injurioase.

„Pai tocmai ce te-ai descris, tarfo!”, „Toata lumea stie ca esti tarfa pe bani”, Daca tot te dai mare Doamna de Bucuresti, macar invata sa te porti. Se pare ca tot in mocirla ai ramas… vai de viata ta!”, „Biancooooo, esti mai proasta decat prevede legea… frustrata esti tu, zdreantza”, „Bianca, draga mea, indiferenta doare cel mai tare… Nu are rost sa iti bati capu’ cu incultii… Ar trebui sa se gandeasca ca fiecare arata cum ii place si face, gandeste ce doreste… Oricum, persoanelor care vorbesc ca la usa cortului se vede ca nu au cei 7 ani de acasa… Daca nu le place de tine nu ar mai trebui sa te urmareasca, daca te urmaresc inseamna ca sunt invidiosi, ca nu au o iubita ca tine sau ca fetele nu arata ca tine” – sunt doar cateva dintre sutele de mesaje primite de vedeta dupa postarea cu pricina.

5. Andreea Marin

Andreea Marin a pozat pentru o revista de barbati si a postat una dintre fotografiile realizate pe contul ei de Facebook. Unul dintre fanii sai s-a aratat insa dezamagit de pictorial si a acuzat-o pe vedeta ca fotografia a fost foarte mult prelucrata.

Desi in general nu ia in seama comentariile rautacioase si nu raspunde provocarilor, Andreea Marin a tinut sa il puna la punct pe fanul rautacios.

„Te voi dezamagi: in aceasta poza nu a fost nevoie de photoshop. Tocmai de aceea ma bucur cand oamenii ma intalnesc pe strada si nu traiesc o dezamagire, comparand realitatea cu fotografiile. O lumina bine pusa de un fotograf care stie ce face, o rochie simpla bine aleasa astfel incat sa te avantajeze ( in acest caz, creatoarea Mihaela Drafta stie ca sunt o femeie cu forme si a facut rochia dintr-un material elastic si cu o taietura potrivita mie), un machiaj fin, fara exagerari, o coafura care sa inspire simplu feminitatea, accesorii minimale si un decor deloc incarcat, dar de efect, toate aceste detalii fac o fotografie ce ar putea fi comuna sa devina una reusita”, a scris Andreea Marin pe Facebook.

blank