Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi dat fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu 1.000.000 de euro.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Sorin Ovidiu Vantu, aflat în prezent în închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

„În perioada iulie – noiembrie 2008, inculpatul Vantu Sorin Ovidiu i-a promis şi remis lui Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, suma de 1.000.000 de euro şi sprijin electoral constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul promisiunii că va face demersuri pe lângă un înalt demnitar, astfel încât o anumită persoană să fie numită pe postul de guvernator al Deltei Dunării”, arată procurorii în rechizitoriul întocmit.

Citeste si...  Germania schimbă legea! Veste incredibilă pentru românii care muncesc în această țară

Ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de Olteanu Bogdan, persoana respectivă a fost numită la data de 18 septembrie 2008 în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Bucureşti.

Pe 18 octombrie 2016, Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Procurorii arată că prezentul dosar a fost disjuns pe motiv că, iniţial, Sorin Ovidiu Vîntu a solicitat încheierea unui acord ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei, însă ulterior, acesta a revenit asupra deciziei.