Valeriu Gheorghiţă
Actualitate, Featured

Valeriu Gheorghiţă: România va avea, curând, disponibil, un al patrulea vaccin anti COVID

Valeriu Gheorghiţă a anunţat apariţia celui de-al patrulea vaccin în România. Este vorba despre antidotul de la Johnson & Johnson.

Apare un nou vaccin anti-COVID în România. Şeful campaniei de vaccinare spune că primele doze al celui de-al patrulea vaccin vor ajunge în ţara noastră în aprilie, după ce vaccinul va primi autorizaţie.

Apare un nou vaccin antiCOVID în România. Se va administra într-o singură doză şi este similar cu cel de la Astra Zeneca

„Măsurile restrictive pot fi ridicate dacă avem 3 condiţii îndeplinite, să avem un număr foarte mare de populaţie vaccinat, să nu avem tulpini virale circulante şi un al treilea lucruri important să avem cât mai multe dovezi a scăderii ratei incidenţei prin vaccinare. Prin vaccinare, procentul celor care fac boala simptomatică e redus foarte mult. La Astra Zeneca studiile arată un procet de 67%, nivelul e foarte ridicat din viaţa de zi cu zi.

După cum ştim, compania Johnson & Johnson şi-a depus documentaţia pentru a obţine autorizaţia de la Agenţia Europeană a Medicamentului. Asta înseamnă, că în aprilie am avea primele doze. Este un vaccin tot pe bază de vector viral, pe adenovirus uman, eficacitatea e similară cu cea de la Astra Zeneca, însă avantajul este că e suficient să administrăm o singură de vaccin. Temperatura de păstrare este obişnuită. Aşa ne va permite accelerarea campaniei de vaccinare. Aşa cum ştim, am fost în situaţia să frânăm accelerarea campaniei de vaccinare.”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Valeriu Gheorghița a explicat când putem renunța la masca de protecție.

Valeriu Gheorghită toate trei vaccinurile sunt bune, toate trei ne protejeaza de formele severe. Vom putea ridica mare parte a masurilor de protectie dupa ce vom depasi gradul de imunizare de 70% din populatie. Daca nu constatam emergenta unor tulpini care nu sunt acoperite de vaccin, cu siguranta atunci se poate renunta si la utilizarea mastii de protectie.

Dr. Colleen Kraft, medic la Emory University Hospital din Atlanta, a atras atenţia că, deşi vaccinul o să fie administrat pentru majoritatea populaţiei în circa un an de zile, oamenii vor mai trebui să poarte masca o perioadă, până când coronavirusul nu va mai fi aşa de răspândit.

blank