Actualitate, Stiri

Un secol de la naşterea lui Corneliu Coposu

45 (4)

La o sută de ani de la naşterea fostului lider ţărănist Corneliu Coposu, simbol al luptei anticomuniste, ziarul „Adevărul” prezintă în exclusivitate o previziune memorabilă a Seniorului, din 1987, privind căderea regimului comunist, care a urmat doi ani mai târziu.

Dacă ar mai fi trăit, Corneliu Coposu, liderul ţărănist care a înfundat puşcăriile comuniste pentru lupta sa împotriva fostului regim dictatorial, ar fi împlinit astăzi o sută de ani. Cel supranumit Seniorul s-a remarcat, de-a lungul vieţii, şi printr-o extraordinară putere de analiză a contextului istoric şi geopolitic, dar şi prin anticiparea unor schimbări majore în privinţa României. De altfel, Coposul a fost recunoscut de personalităţile lumii contemporane cu el, printre care fostul preşedinte francez Jacques Chirac sau Margaret Thatcher, fost premier al Marii Britanii, atât graţie înţelepciunii sale, cât şi datorită puterii vizionare.

Într-o notă informativă din 17 iulie 1987, înregistrată în dosarul lui Coposu de la fosta Securitate, Seniorul îi vorbea unui informator – I.C. Drăgan, din Sălaj, despre non-sensurile comunismului, anticipând căderea iminentă a regimului, lucru care s-a întâmplat doi ani mai târziu, în decembrie 1989. În nota sa informativă, Drăgan, cel pe care Coposu îl considera apropiat de-al lui, afirmă că „obiectivul“ (n.r. – Corneliu Coposu) a făcut aprecieri „deosebit de critice la adresa situaţiei social-politice din ţara noastră, spunând că mai rău ca în prezent nu ne-a fost niciodată“.

„Comunism înseamnă stalinism“

I.C. Drăgan, unul dintre cei care îl turnau, la acea vreme, pe Coposu la Securitate, mai susţinea în nota informativă: „După el, suntem într-o situaţie dezastruoasă şi ireversibilă, atâta vreme cât este comunism. Pentru că românul nu este pentru comunism, el trebuie cointeresat mereu, ceea ce, în prezent, nu se realizează şi, de fapt, nici nu se urmăreşte acest lucru“.

Dovedindu-se un fin analist, Corneliu Coposu îi explica lui I.C. Drăgan că societatea românească ajunsese, în 1987, pe marginea prăpastiei şi că urma inevitabilul: căderea regimului comunist. „Din start s-a făcut o mare greşeală, de care conducerea noastră de partid nu e conştientă sau se preface, şi anume încercarea de a construi socialismul cu oameni incapabili, exact ca şi Stalin. Prin urmare, comunism înseamnă stalinism întrucât, până în prezent, nici o ţară socialistă n-a făcut dovada contrariului“, îi mai spunea Coposu lui Drăgan, conform notei informative existente, acum, în arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

„Discuţia dintre Corneliu Coposu şi cel care semna la fosta Securitate cu numele I.C. Drăgan a avut loc în perioada de acută penurie alimentară, în 1986 – 1987, atunci când fostul regim comunist încerca să plătească datoriile externe şi se murea, practic, de foame pentru asta“, spune istoricul Marin Pop, cel care descoperit, în timpul cercetărilor sale, nota informativă în arhivele CNSAS.

„Sistemul economic era dezastruos“

Conform istoricului, Seniorul i s-a destăinuit informatorului cu privire la previziunile sale referitoare la căderea comunismului, întrucât îl cunoştea de acasă, din Sălaj, fiind prieteni de familie. I.C. Drăgan era, de fapt, un fost jurnalist, pe numele său real Valentin Dărăban, istoric şi doctor în filozofie, trecut, între timp, în lumea morţilor.

Ştiind despre legătura apropiată dintre acesta din urmă şi Coposu, fosta Securitate a speculat acest lucru şi l-a ajutat pe informator să ajungă, uneori lunar, la Bucureşti, pentru a-l „descoase“ pe Senior. „Venea des la Bucureşti, de cele mai multe ori cu teme precise de la Securitate”, mai spune Marin Pop.

Referitor la capacitatea lui Corneliu Coposu de a anticipa finalul comunismului, istoricul subliniază că „Seniorul ştia că acest colos cu picioarele de lut nu avea cum să reziste şi că va cădea, în primul rând, din punct de vedere economic. Sistemul economic comunist era unul dezastruos, care nu respecta deloc dreptul la proprietate. Coposu ştia că lumea se va sătura, la un moment dat, şi va răbufni“, mai explică istoricul.

blank