Actualitate, Featured

UE si-a dat acordul ca romanii sa aiba carti de identitate noi

Reprezentanții statelor din UE au aprobat măsuri de securitate mai stricte în privința documentelor de identitate, pentru a reduce riscurile de fraudă.

Reprezentanții Președinției române a Consiliului UE și ai Parlamentului European au ajuns la un acord, deocamdată informal, care va impune măsuri pentru creșterea securității cărților de identitate ale cetățenilor din Uniunea Europeană.

Pe baza acestui acord, vor beneficia de elemente de securitate suplimentare și documentele de ședere eliberate membrilor de familie ai cetățenilor UE care nu sunt cetățeni ai UE.

Acordul informal va fi transmis reprezentanților permanenți la UE, pentru a fi confirmat în numele Consiliului, anunță un comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Interne al României.

„Securitatea pe întreg teritoriul UE nu poate fi realizată decât prin asigurarea securității în fiecare stat membru. Noile norme privind standardele de securitate pentru documentele de identitate ne vor permite să depistăm mai ușor cazurile de fraudare a documentelor și de furt de identitate, îngreunând acțiunile teroriștilor și infractorilor și facilitând totodată libera circulație a călătorilor de bună credință”, a declarat Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne.

Standarde de securitate mai dure
Indiferent de țara care le emite, viitoarele cărți de identitate vor fi produse în format uniform de card de credit (ID-1), vor include o zonă de citire optică și vor respecta standardele minime de securitate stabilite de OACI (Organizația Aviației Civile Internaționale).

Cărțile de identitate vor include o fotografie și două amprente digitale ale titularului, stocate în format digital, pe un cip.

Viitoarele documente vor avea o perioadă minimă de valabilitate de 5 ani și o perioadă maximă de valabilitate de 10 ani. Statele membre pot elibera cărți de identitate cu o perioadă de valabilitate mai lungă persoanelor cu vârsta peste 70 de ani.

Ce avantaje vor avea românii
Ministerul român de Interne a elaborat deja un proiect care să adapteze legislația națională la cerințele europene. Noile cărți de identitate românești vor include elemente de siguranță în plus față de cele actuale, care vor facilita călătoria românilor în străinătate și vor permite accesul cetățenilor români la anumite sisteme informatice ale unor instituții publice.

Viitoarea legislație va permite eliberarea de identitate și pentru copii cu vârste sub 14 ani, dacă acest lucru este solicitat de părinți sau de reprezentanții lor legali.

Noile norme negociate la nivelul UE devin obligatorii la doi ani de la adoptare.

Vechile cărțile de identitate, care nu respectă noile cerințe de securitate, își încetează valabilitatea la zece ani de la data aplicării noilor norme sau la expirarea acestor documente – oricare dintre aceste două condiții survine mai întâi.

blank