Actualitate

Tudorel Toader va înființa un institut pentru pregătirea ofițerilor din sistemul penitenciar

blank
Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, participa la dezbaterea publica, organizata la sediul Ministerului Justitiei din Bucuresti, privind introducerea pragului valoric la abuzul in serviciu, miercuri 28 iunie 2017. MARIAN ILIE / MEDIAFAX FOTO

Ministerul Justiţiei va înfiinţa un institut pentru pregătirea ofiţerilor din sistemul penitenciar, a anunţat, joi, ministrul Tudorel Toader, potrivit Agerpres.
Prezent la festivitatea de absolvire a promoţiei „Centenarul Marii Uniri” de la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare (SNPAP) de la Târgu Ocna, Tudorel Toader a declarat că şcoala de pregătire a ofiţerilor de poliţie de penitenciare nu va activa în subordinea Academiei de Poliţie.

Noul institut ar urma să funcţioneze în spaţiul care a fost destinat iniţial ca sediu Parchetului Naţional Anticorupţie (PNA).

„La Pantelimon este proiectat fostul sediu al PNA-ului, la care au renunţat. Când s-a transformat în DNA, au găsit sediul de pe Ştirbei Vodă din Bucureşti. Este o construcţie care are aproape două treimi finalizate. Avem proiectul făcut, avem contractat un împrumut cu Banca Europeană de Dezvoltare. Vrem ca să dăm identitate formativă acestei profesii a poliţistului de penitenciare, să nu se mai formeze la Academia de Poliţie, unde să fie şi dânşii acolo alături de alţii, să avem formare iniţială, să avem formare continuă pentru poliţiştii de penitenciare'”, a afirmat ministrul Justiţiei.

blank