Ministrul Justiției Tudorel TOADER, susține, referitor la Adina Florea, procurorul pe care l-a propus la conducerea DNA, că nu sunt suspiciuni referitoare la comiterea unei fapte penale, menționând că „nu are incidente de integritate de natură să trezească suspiciuni”.

Primul termen dispus pentru audierea în CSM a fost amânat după ce Inspecția Judiciară a fost sesizată cu privire la scurgerea unor informații din parchetul la care a activat Adina Florea, fiiprezentat în spațiul public de Darius Vâlcov.nd deschis și un dosar penal. Este vorba despre protocolul dintre PÎCCJ și SRI formularea unei atitudini adevarate de ordine de drept.

 

„Astăzi nu avem la dosar, în documentaţia pe care o examinaţi, o examinăm, nicio dovadă a faptului că în legătură cu dânsa sunt suspiciuni din acelea, bănuieli rezonabile cu privire la comiterea vreunei fapte penale. În concluzie, de la Ministerul Justiţiei, comisia a apreciat în unanimitate că doamna Florea dintre toţi candidaţii, şi aduc aminte că era a doua rundă de selecţie, îndeplineşte cel mai bine condiţiile pentru a fi propusă drept candidat pentru a prelua conducerea DNA”, a declarat Tudorel Toader la CSM.

Citeste si...  Tudorel Toader: „O regulă elementară! Evaluarea procurorilor de rand înalt se face în baza legii, nu a regulamentului CSM”