Tudorel Toader Ministerul Justiţiei a anunţat că a declanşat procedura de selecţie pentru numirea noului procuror general al României. Potrivit anunţului Miniterului Justiţiei, noua procedură se desfăşoară în perioada 13 martie – 5 aprilie. Mandatul lui Augustin Lazăr expiră pe 28 aprilie 2019.

Candidații pot depune cereri de înscriere, până la data de 28 martie 2019 (inclusiv), ora 17,30 la Direcția resurse umane din Ministerul Justiției. Lista persoanelor care îndeplinesc condițiile legale de participare la selecţie și programarea interviului se vor afișa la sediul Ministerului Justiţiei şi se vor publica pe pagina Internet a acestuia, la data de 29 martie 2019.

Candidații participanţi la selecţie vor susține, în perioada 3-4 aprilie 2019, un interviu cu ministrul justiției. În cadrul interviului, ministrul justiției este sprijinit de secretarii de stat din Ministerul Justiției. În vederea asigurării transparenței, audierea candidaților se transmite în direct, audiovideo, pe pagina de internet a Ministerului Justiției, se înregistrează și se publică pe pagina de internet a ministerului.

Rezultatele selecţiei se vor afișa la sediul Ministerului Justiţiei şi se vor publica pe pagina Internet a acestuia, la data de 5 aprilie 2019.

Propunerea ministrului justiției Tudorel Toader va fi înaintată Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea obținerii avizului urmând ca, după obținerea acestuia, ministrul justiției să înainteze propunerea Președintelui României, în vederea numirii în funcția de conducere de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În aceeaşi perioadă se desfăşoară selecția procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire pentru două uncții de procuror șef secție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, vacante începând cu data de 20 martie 2019.Vizate sunt secţia de combatere a corupţiei şi secţia judiciară.