Politic, Stiri

Traian Băsescu pregăteşte LOVITURA de GRAŢIE pentru Victor Ponta

Fostul preşedinte Traian Băsescu vrea să-i dea o lovitură dură premierului Victor Ponta în Parlament. Liderul din umbră al PMP negociază cu o parte din deputaţii UNPR pentru a rupe actuala majoritate parlamentară şi implicit debarcarea lui Victor Ponta din fruntea Guvernului.

ponta-basescu_17518200

Fostul președinte Traian Băsescu revine în jocul politic și încearcă să își creeze un braț parlamentar, care să-i asigure o marjă de negociere. În Parlament, PMP-ul lui Băsescu s-a unit cu PND-ul condus de Daniel Fenechiu.

În urma alipirii, grupul celor două partide numără 16 deputați, însă planrile sunt mai mari de atât. Surse din conducerea noului grup parlamentar ne-au precizat că se duc negocieri intense pe holurile Parlamentului.

Echipa PMP-PND duce negocieri avansate cu 4 deputați de la UNPR-ul condus de Gabriel Oprea. ”Sunt negocieri avansate și vom încerca să-i aducem înapoi pe colegii care au fost la PPDD. Mulți sunt nemulțumiți de ceea ce au găsit la UNPR, tocmai de aceea sunt extrem de tentați să vină în noul proiect. Avem 4 colegi care își doresc să revină, dar purtăm discuții și cu alții”, ne-au declarat surse din PND-PMP.

Mișcarea lui Traian Băsescu s-ar putea dovedi una cu impact major în Parlament, pentru că oamenii lui Gabriel Oprea sunt cei care țin actualul Guvern în viață.

blank