Actualitate, Stiri

Traian Băsescu este aşteptat la Spitalul Universitar

Fiica cea mică l-a făcut azi-noapte bunic

Familia BaseTraian Băsescu, care a devenit bunic noaptea trecută la ora ora 3.30 şi este aşteptat să sosească în această dimineaţă la Spitalul Universitar.

Traian Băsescu ar urma să îşi vadă nepoţica în această dimineaţă, însă nu se ştie la ce oră va veni preşedintele la Spitalul Universitar.

Naşterea nu a fost conform planificării și a fost declanșată de o sângerare pe care EBA ar fi avut-o. Adusă de urgență la spital, Elenei i s-a făcut o operație de cezariană, după ce medicii au decis că nu pot risca.

Fetița care va purta numele de Sofia Raisa, are 2,7 kilograme și 47 de centimetri. Şi mama, şi copilul se simt bine.

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a anunţat printr-un comunicat de presă că atât fetiţa cât şi Elena Băsescu sunt bine.

„Doamna Elena Băsescu a fost internată în data de 31.08.2013 în cadrul Clinicii de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Universitar, fiind în a 35-a săptămână a sarcinii. În data de 1 septembrie la ora 3:30 aceasta a dat naştere, prin operaţie cezariană, unei fetiţe în greutate de 2715 grame şi 47 cm. Atât starea mamei cât şi a copilului sunt în parametri normali de evoluţie”.

Tatăl, Bogdan Ionescu, este în culmea fericirii pentru darul primit chiar la un an de la căsătoria cu Elena Băsescu.

 

blank