Actualitate, Featured

Topul orașelor din România cu cel mai avantajos cost al vieții!

Braşovul este oraşul cu cel mai avantajos cost al vieţii, arată un studiu făcut de o companie imobiliară şi o agenţie de cercetare. Studiul a mai luat în calcul şi calitatea vieţii şi condiţiile oferite de oraşele ţării. Tot Braşovul se află și printre cele mai sigure localităţi din România. La polul opus al clasamentului găsim Reşiţa.

Brașovul a fost desemnat oraşul cu cel mai avantajos cost al vieţii din România.
În ceea ce priveşte cartierele, Braşovul ocupă tot un loc fruntaş.

Dupa Cartierele Grigorescu, din Cluj-Napoca, și Titan, din Capitală, potrivit sondajului, Răcădăul este al treilea loc din țară în care românii spun că este avantajos să trăiești. Ei au acces la facilități, au școli și magazine foarte aproape, cartierul este unul situat chiar la poalele Tâmpei, este liniștit, la marginea orașului însă, cu toate acestea, accesul spre centru și spre punctele de intres din Brașov se face foart ușor, atât cu mașina personală cât și cu mijloacele de transport în comun.

Cu aproximativ 200 de mii de locuitori, Oradea este unul dintre centrele urbane aflate în plină ascensiune. Ocupă locul trei în topul oraşelor cu cel mai avantajos cost al vieţii.
Pentru realizarea clasamentului, participații au evaluat, pe o scară de la 1 la 5, orașele și cartierele în care locuiesc.

La polul opus se află Reşiţa, oraş clasat pe locul 40 din 42 de poziţii.
Pe ultimele locuri în acest clasament sunt orașele Alexandria și Vaslui. Peste 126.000 de români au răspuns la întrebările de pe site-ul companiei imobiliare care a făcut acest sondaj.

blank