Actualitate, Featured

Teodorovici dezminte că ANAF-ul, disperat să incaseze bani, a trecut la controale la domiciliu

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a dezmințit sâmbătă informațiile apărute în spațiul public privind posibilitatea ca ANAF să efectueze controale al domiciliul contribuabililor după depunerea declarației de venit, potrivit Mediafax.

„Este un zvon, așa ceva nu se întâmplă. Nu verifică acasă nimeni pe nimeni. Este o simplificare a sistemului începând cu anul trecut, nu mai este acea decizie pe care ANAF o trimitea și care costa foarte mult, se face o declarație de autoimpunere de către contribuabil, iar lucrurile merg mai departe într-un mod mult mai simplu”, a declarat ministrul, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

Teodorovici a dezmințit și posibiitatea creșterii taxelor, ipoteză lansat de senatorul liberal Florin Cîțu. „Dorește răul românilor. Nu există niciun fel de pericol sau de temere sau de risc în acest sens. Nu sunt argumente în acest sens. România are un fond tampon de cel puțin șapte luni de zile de finanțare, efectiv suntem bine din acest punct de vedere”, a spus ministrul.

blank