Actualitate, Stiri

Tatăl lui Şerban Huidu a rămas desfigurat pe viaţă

Florin Huidu, tatăl “cârcotaşului” Şerban Huidu, va rămâne cu jumătate de faţă desfigurată după scandalul din propria crâşmă.

tata huiduFlorin Huidu (61 de ani), nu va uita clipele de groază pe care el şi soţia sa, Mirela (42 de ani), le-au trăit în timpul atacului barbar căruia i-au căzut victime zilele trecute. Din spital, bărbatul a povestit că singurul gând al celui care l-a tăiat cu cioburile unei halbe de bere a fost să-l omoare!

Bietul om, cu capul şi o mână acoperite de bandaje, aşteaptă acum ca “leucoplastul-minune”, ce-i ţine marginile tăieturii adânci care-i brăzdează faţa, până sub maxilar, aproape de gât, să-şi facă treaba.

În funcţie de acest tratament, medicii specialişti în chirurgie plastică de la Spitalul Bagdasar, cărora tatăl lui Huidu le mulţumeşte în fiecare secundă pentru felul în care l-au tratat, vor decide dacă se va impune şi o operaţie estetică, de reconstrucţie a obrazului stâng.

Oricum, Florin Huidu ştie că e posibil să rămână, pe viaţă, desfigurat, cu o cicatrice urâtă pe obraz.

De când s-a întâmplat nenorocirea, tatăl “cârcotaşului” rememorează la infinit filmul atacului barbar în care ar fi putut fi ucişi atât el, cât şi soţia lui.

“Am simţit o căldură şi sângele cum şiroia pe mine. A vrut să-mi taie gâtul ca la porci! A vrut să mă omoare! Nici acum nu pot să uit sunetul acela groaznic care s-a auzit când scandalagiul i-a spart halba-n cap Mirelei”, a povestit pentru presă Florin Huidu.

Agresorul, fostul jandarm Adrian Ştefan Constantin pare să nu fi fost foarte mulţumit de rezultatul atacului barbar pe care l-a îndreptat asupra soţilor Mirela şi Florin Huidu.

Mama vitregă a “cârcotaşului” ne-a dezvăluit că fostul subofiţer i-a ameninţat la scurt timp după ce a fost prins, pe când era încătuşat.

“Animalul ăla s-a întâlnit pe scările poliţiei cu unul dintre fiii mei, căruia i-a spus că lucrurile nu se vor termina aici. A zis de faţă cu poliţiştii că ne dă foc la casă, că se va răzbuna crunt pe noi”, a spus şi Mirela Huidu.

 

blank