Actualitate, Featured

TARIFE: La cât au calculat experţii taxa de acces pe autostrada Ploiești-Comarnic-Brașov

Autostrada Ploiești-Comarnic-Brașov care se va construi în regim de parteneriat public-privat va include o taxă de acces, conform unui document publicat în Monitorul Oficial.

Experţii care au elaborat studiul preliminar pentru viitoarea autostradă Ploieşti-Comarnic-Braşov trasează o taxă de acces de 6,3 euro/100 km pentru autoturisme, 8,8 euro/100 km pentru vehicule comerciale grele şi 12,6 euro/100 km pentru autocare, arată un document publicat în Monitorul Oficial, potrivit Mediafax.

Autostrada se va construi în regim de parteneriat public-privat (PPP) şi va fi operată până în anul 2043. Studiul citat, care fundamentează viitorul proiect, conţine estimări de trafic şi de costuri, ajungând la concluzia că va fi necesară aplicarea unei taxe de acces. Această taxă ar putea fi, potrivit calculaţiilor menţionate, de 6,3 euro/100 km pentru vehicule uşoare (LGV, din care fac parte autoturismele şi maşinile până la 3,5 tone), apoi de 8,8 euro/100 km pentru vehicule grele (camionete, camioane, TIR-uri şi alte maşini peste 3,5 tone) şi de 12,6 euro/100 km pentru vehicule de pasageri (autobuze sau autocare)

Potrivit experţilor, acestea sunt „tarife maximale iniţiale care ulterior vor suferi indexări conform contractului.

La capitolul costuri, viitoarea autostradă este calculată la 1,39 miliarde de euro în varianta unei finanţări „clasice” şi la 1,21 miliarde de euro în varianta PPP.

Autostrada Ploieşti-Braşov a fost împărţită de către iniţiatorii studiului în 3 sectoare:

– Sector 1 – Ploieşti-Comarnic, km 0+000 – km 48+600;

– Sector 2 – Comarnic-Predeal, km 48+600 – km 84+800;

– Sector 3 – Predeal-Braşov (Cristian), km 84,4 – km 106,2.

blank