Politic

Tăriceanu pierde increderea celor din PLR, iar Rusanu preia controlul

Călin Popescu Tariceanu, care este si presedinte al Senatului, a încercat recent o manevră de tip all-in în fuziunea cu Partidul Conservator, dar a dorințele sale ascunse au ramas neimplinite. Tariceanu a încercat sa schimbe termenii înțelegerii inițiale, iar în noul partid să fie un singur președinte, adica el insusi,
 
Calin Popescu TariceanuCălin Popescu Tariceanu, iar partidul sa se numească PLR.
 
Evident, conservatorii lui Daniel Constantin au explodat la solicitarile lui Tăriceanu și au blocat procesul de fuziune. Tăriceanu a aflat, însă, că nu el conduce PLR și s-a văzut dinamitat de proprii colegi.
 
Conform unor surse, Daniel Chițoiu, omul de încredere al lui Dan Radu Rușanu zis Unchiu, ar fi mers la Daniel Constantin și i-a spus să-l ignore pe Tăriceanu, pentru că PLR este condus de el și de Unchiu’.
 
Chițoiu i-ar fi garantat lui Daniel Constantin ca proiectul merge mai departe, iar fuziunea se va face în sistem de co-președinți, urmând ca denumirea noului partid să fie stabilita conform înțelegerii anterioare, adica prin studii de piață. Pe de alta parte, nici Daniel Constantin nu are o pozitie tocmai fericita in PC, el fiind lider doar cu numele. In rest, se stie ca frictiunile in cadrul partidului au ajuns departe si ca Daniel Constantin a cazut in dizgratia multora, asa ca se prea poate ca si negocierile purtate de el sa aiba aceeasi soarta cu cele ale lui Tariceanu: adica alti membrii ai PC sa -l saboteze pe tanarul Constantin.
blank