Ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, a anunțat că ministrul Economiei, Virgil Popescu, se va întâlni, vineri, la Washington, cu secretarul Departamentului de Energie, pentru un acord de cooperare interguvernamentală care prevede recondiționarea unui reactor de la Cernavodă.

„Mâine (vineri-n.r.), Ministrul Popescu se va întâlni cu Secretarul Departamentului de Energie Brouillette, pentru a demara un Acord de cooperare interguvernamentală pentru recondiționarea unuia dintre cele două reactoare nucleare și renovarea clădirii în care se află cele două reactoare noi de la centrala nucleară de la Cernavodă, din România. Acest proiect în valoare de 8 miliarde de dolari va reprezenta o paradigmă a viitoarelor proiecte româno-americane de dezvoltare economică și energetică”, a anunțat ambasadorul SUA, scrie mediafax.ro.

În partea a doua a zilei, Virgil Popescu se va întâlni cu președintele EXIM (Banca de Export-Import a SUA), Kimberley Reed, pentru semnarea unui memorandum de înțelegere care vizează finanțarea proiectului nuclear de la Cernavodă și a altor proiecte din România. „Este cel mai mare pachet de finanțare primit până acum de România, fapt care indică încrederea pe care o au Statele Unite în vechiul lor partener și aliat”, a spus ambasadorul.

Într-un mesaj adresat participanților la Forumul Institutului Aspen de la București, Adrian Zuckerman a afirmat că se află la Washington, D.C., împreună cu ministrul Apărării, Nicolae-Ionel Ciucă, și ministrul Economiei Virgil Popescu.

„Ministrul Apărării Ciucă și Secretarul Apărării Esper se întâlnesc astăzi (joi-n.r.), pentru a semna un Acord bilateral de tip foaie de parcurs privind cooperarea în domeniul apărării pentru perioada 2020-2030. Acest acord strategic în materie de apărare va reitera angajamentul Statelor Unite de a ajuta România să se apere împotriva influenței maligne a puterilor străine și să își păstreze integritatea granițelor”, a mai transmis ambasadorul SUA.


Citeste si...
Creșteri EXPLOZIVE de prețuri în România! Anunțul făcut de Eurostat