Actualitate

STS face precizări în cazul telefonului primit la 112 în momentul morții lui Dan Condrea

Femeia care a sunat 112 în seara morţii lui Dan Condrea, Gabriela Pelin a afirmat, într-o intervenție la Antena 3, că a primit, de la STS, doar un fragment din discuția cu 112, din totalul de 11 minute, aceasta fiind informată prin poștă că va primi în viitor și restul înregistrării. Imediat STS a reacționat printr-un comunicat:

”Sunt false afirmaţiile apărute în spaţiul public, potrivit cărora Serviciul de Telecomunicaţii Speciale nu ar fi furnizat apelantei înregistrările complete ale convorbirilor făcute prin 112.

Pentru corecta şi completa informare a opiniei publice, alături de copia scrisorii oficiale ce a fost trimisă solicitantei, ataşăm cele patru fişiere audio (aceleaşi care au fost furnizate şi apelantei) reprezentând înregistrările conţinutului convorbirilor cu operatoarea 112 STS şi cu dispecerii celor trei agenţii de urgenţă puşi în conferinţă.

Deşi durata cumulată a celor patru înregistrări este de 10 minute şi 58 de secunde, din cauza suprapunerii în conferinţă a convorbirii apelantei cu dispecerii, timpul real al întregului dialog este de doar 4 minute şi 31 de secunde. Aceste înregistrări cuprind, în parte, secvenţele de dialog, suprapuse sau distincte, avute de apelantă cu fiecare dintre autorităţile implicate în gestionarea situaţiei.

Precizăm că numai primul operator 112 din convorbire este angajatul STS, ceilalţi dispeceri aparţinând agenţiilor de intervenţie şi nu instituţiei noastre. Modul în care aceştia au condus dialogul şi au gestionat cazul nu intră în responsabilitatea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

Menţionăm că operatoarea STS a colectat toate informaţiile referitoare la urgenţă în 50 de secunde, iar cazul a fost transferat celor în drept care au purtat, în continuare, dialogul cu apelanta.

Urmare solicitării dumneavoastră din data de 15.06.2016 şi având în vedere răspunsul din data de 21.06.2016 a Parchetului ……., prin care respectiva instituţie ne-a comunicat faptul că transmiterea către dumneavoastră a conţinutului înregistrării apelului efectuat de dumneavoastră către Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 nu afectează desfăşurarea urmăririi penale în Dosarul ………., vă comunicăm data, orele şi numărul de telefon de la care s-a apelat numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, precum şi denumirea fişierelor de sunet asociate convorbirilor telefonice purtate cu operatoarea bucop10 aparţinând Centrului Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 Bucureşti, cu operatorul bisuop25 aparţinând Dispeceratului de Urgenţă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti, cu operatorul bucambop192 aparţinând Dispeceratului de Urgenţă al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti şi Ilfov, precum şi cu operatorul ifpolop19 aparţinând Dispeceratului de Urgenţă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, astfel:

Data Ora Nr. telefon Adresa asociată nr. de telefon Nume fişier sunet Amprentă MD5

22.05.2016 18:47 2016-05-22_184737097_BUCOP10_BWS12T_31764244_decc9083-84f8-413f-9d86-6c609594b6dc.mp3 B3EA54949DA9ED417D76FC3973A3F197

22.05.2016 18:48 Transfer intern – 2016-05-22_184818832_bisuop25_BFBWS03T_31764244_034ff605-1d78-4a7f-bb79-c91549e45b53.mp3 CA5EF4156663B0280D5CB9058A9C4351

22.05.2016 18:48 Transfer intern – 2016-05-22_184836863_IFPOLOP19_IFPOLWS01_31764244_ed59b873-7f35-4197-ba52-30a1959a5a7e.mp3 7FEA4F6048E645DD0E1748AEF2C0FE1C

22.05.2016 18:49 Transfer intern – 2016-05-22_184931771_bucambop192_BAMBWS06T_31764244_24fb8610-896f-48cb-bb3f-c69b23b3d405.mp3 CE272D4189AB25DDA4CDBE56058B305E

Anexăm pe CD nr. ……. din 22.06.2016 fişierele cu înregistrările acestor convorbiri telefonice, cu precizarea că documentele electronice prezente pe CD au amprentă MD5 pentru asigurarea veridicităţii.

Facem menţiunea că numerele de telefon şi adresele sunt extrase din bazele de date puse la dispoziţie, conform art. 18, alin. (1), din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2008, cu modificările şi completările ulterioare, de către furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului.

SERVICIUL DE TELECOMUNICAŢII SPECIALE certifică provenienţa numai pentru documentele pe care le-a furnizat şi care nu au suferit modificări de nume şi/sau conţinut. Verificarea veridicităţii acestora se va face pe baza asocierii dintre amprenta MD5 martor aflată la unitatea noastră şi numele documentului electronic.

Pentru a-şi păstra amprenta din momentul furnizării, documentele electronice trebuie rulate numai cu programe din categoria viewer/player şi nu cu editoare, sens în care vă recomandăm utilizarea aplicaţiei Windows Media Player pentru rularea înregistrărilor audio de pe acest CD

De asemenea, vă aducem la cunoştinţă faptul că, potrivit procedurii operaţionale interne privind modul de gestionare a petiţiilor sau solicitărilor de informaţii de interes public privind Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, solicitările referitoare la conţinutul înregistrărilor convorbirilor efectuate la numărul 112, adresate Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, se soluţionează de către Direcţia pentru Apel Unic de Urgenţă.”, anunță STS.[youtube https://www.youtube.com/watch?v=bZse9EV9ZXQ#t=70]

blank