Bravo, Steaua! Succes şi acasă la Chelsea

Steaua Bucureşti a bătut-o pe Chelsea Londra cu 1-0Steaua a scos aseară, aşa cum e ceva vreme de când n-a mai făcut-o o echipă românească de fotbal – de naţională, nici nu mai vorbim – lumea în stradă. Căci, băieţii lui Reghe, neamţul liniştit şi paşnic – mototol, chiar, după unii cârcotaşi – care nu părea să spună multe lucruri când a venit la Steaua, au învins-o cu 1-0 pe Chelsea Londra, nimeni alta decât – ehei! -deţinătoarea Ligii Campionilor. Golul a fost marcat în minutul 34 de Raul Rusescu, dintr-un penalty, obţinut tot de el. Chelsea a zis să tragă tare la acel moment, dar portarul alor noştri, Tătăruşanu, a fost pe fază la şuturile lui Benayoun şi Torres şi nu s-a lăsat cu egalarea. Steaua – acuma nu că e o echipă românească, dar aşa a fost – a dat dovadă de multă vitalitate şi strălucire în teren, faţă de Chelsea, care a părut mai degrabă că joacă precum vreo echipă de campionat judeţean de pe la noi, ca să nu zic chiar că, parcă era la o miuţă în teren. Peste 50.000 de suporteri au constituit, probabil, o parte importantă a victoriei. Meciul de pe Stadionul Naţional Arena este, incontestabil, o victorie a steliştilor, chiar dacă scorul nu a fost unul spectaculos. Dar, aşa cum cunoscătorii ştiu, faptul că Steaua nu a primit gol acasă, îi dă şansa să viseze şi să aştepte la mai muilt la Londra. Dacă ai noştri vor reuşi să înscrie fie şi numai o dată la Londra, Chelsea va trebui să dea trei goluri, pentru a se califica. Deci, minunile, cum afirma Balint înainte de meci, se întâmplă. Sau, cum zicea Gigi Becali după meci, căci Reghe, cu modestia-i caracteristică, nu s-a hazardat la umflat în pene: „Să îi mulţumim împăratului Hristos că el ne aduce bucurii. Ce e în Europa League, nu ne bate nimeni, paca-ţaca la tocană. Mă închin, nu mai vreau să fac păcate, gata”. Bravo, Steaua! N.M.

Citeste si...  CANOTORUL IULIAN ARBA A MURIT ELECTROCUTAT!