Sport

STAFILOCOCUL AURIU LOVESTE FOTBALUL ROMANESC!

budescu-constantin1_79910400Probleme serioase pentru Marius Şumudică. Vedeta Astrei, Constantin Budescu, s-a accidentat pe terenul sintetic de la Chiajna în meciul jucat duminică, 18 octombrie, şi a suferit o infecţie cu un stafilococ auriu rezistent la antibiotice (MRSA). Jucătorul Astrei s-a julit în timpul partidei, iar la scurt timp a observat că genunchiul a început să i se umfle. Informaţia a fost făcută publică luni dimineaţă de Gazeta Sporturilor, după ce internaţionalul român a ratat partida de la Târgu Mureş, cu ASA.

În fotbalul românesc a apărut primul caz de infectare cu forma agresivă a stafilococului auriu la Vasile Maftei, pe atunci jucător la Concordia Chiajna. El a suferit o leziune superficială în meciul cu Rapid şi după cinci zile, situaţia lui s-a agravat. Genunchiul i s-a umflat foarte tare, fotbalistul fiind operat de urgenţă pentru drenarea puroiului din genunchi. “Doctorul mi-a spus că e forma rezistentă la antibiotic, de aceea m-a şi internat. Nu ştiam despre pericolul reprezentat de iarba sintetică. Mi-a spus că am noroc că infecţia nu mi-a afectat articulaţiile. Aveţi mare grijă la alunecările pe gazonul sintetic din Chiajna. Sunt riscuri despre care nu spune nimeni nimic”, a declarat Maftei pentru ProSport.

blank