Comisia parlamentară specială a Camerei Deputaților pentru controlul activității SRI afirmă, în „Raportul privind folosirea SRI de către George Maior în scopuri personale”,  că la ANI ajungeau de la SRI informatii secrete, în unic exemplar, cu privire la presupuse fapte comise de aproape 600 de persoane cu functii in stat, iar notele includeau inclusiv incadrarea juridica a presupuselor fapte. Notele secrete erau mascate prin autosesizări ale personalului ANI, astfel ca persoanele verificate nu aflau ca totul a pornit de la SRI.

SRI a furnizat ANI informatii secrete pentru 600 de persoane

„În susținerea prezentului raport au fost studiate stenogramele și documentele depuse la Comisii de către domnii: Horia Georgescu (doua audieri, insumand 166 de pagini de stenograma), George Maior (doua audieri, insumand 158 de pagini de stenograma), Sorin Blejnar (14 pagini de stenograma), Dumitru Dumbrava (171 de pagini de stenograma), Florian Coldea (249 de pagini), dar și a acțiunilor de control parlamentar efectuate la unitățile centrale ale SRI și a unor sesizări și documente depuse la Comisie”, potrivit Raportului.
Protocolul dintre SRI și ANI datează din 16.03.2011 și a fost semnat de Horia Georgescu, secretar general ANI la acea vreme, și de Dumitru Cocoru, adjunct al directorului SRI de la acea vreme.

SRI a furnizat ANI informatii secrete pentru 600 de persoane

Extrase din raportul comisiei SRI:

„Protocolul a fost incheiat la initiativa ANI, acesta avand la baza aspecte ce tin de tehnicitatea unor procese IT si aspecte legate de infrastructura critica. Din discuțiile purtate în cadrul audierilor a reieșit faptul că protocolul în cauză a fost perfectat și semnat, din partea ANI, de către secretarul general de la acea dată, Horia Georgescu, fara stiinta presedintelui de atunci al institutiei, Catalin Macovei”
„Nu se face vorbire in acest protocol de transmiterea de note informative referitoare la obiectul de activitate al ANI, desi aceasta practica a existat. Mentionam ca acest protocol nu a fost denuntat si/sau declasificat”
În perioada 2006-2015 „SRI a trimis ANI un număr de 71 de note de informare (note, note-sinteză și note speciale), privind aproape 600 de persoane, majoritatea cu functii importante in administrația centrală și locală (miniștri, europarlamentari, deputati, senatori, președinți de consilii județene, secretari de stat, primari, viceprimari, secretari de consilii județene, consilieri de miniștri, directori de instituții, etc.)
„Notele SRI nu erau menționate în procedurile interne ale ANI și nici în vreun material din evoluția dosarelor, acestea materializându-se exclusiv în autosesizări ale ANI, asumate de personalul acestei instituții. Persoana în cauză se afla astfel în imposibilitatea de a afla cine a inițiat demersul împotriva sa, cadrul legal al ANI lăsând posibilitatea inspectorilor și conducerii instituției „sesizarea din oficiu”. Conducerea SRI trimitea către ANI inclusiv referințe privind încadrarea juridică conform căreia persoana care ocupa o funcție publică se afla în stare de incompatibilitate. În cadrul controalelor la structurile SRI s-a constatat că toate notele informative către beneficiari treceau pe la Direcția Juridică dar, suprinzător, cel transmise către ANI nu aveau același traseu, Direcția Juridică fiind ocolită, deși, în conținutul notelor informative se făcea trimitere inclusiv la încadrarea juridică de care s-ar face vinovată persoana vizată de informările SRI.
Notele de la SRI se materializau exclusiv prin autosesizări ale ANI și se încălcau astfel prevederile art.12. alin.2, lit. a) din Legea 176/2010.
Nota clasificată ca ‘strict secret’ era apoi transpusă într-un document public, ca autosesizare a ANI, implicit ca document neclasificat.
Procedura de colaborare dintre SRI si ANI presupunea transmiterea unei note informative, in exemplar unic, asumate de catre conducerea SRI, către ANI, urmand ca aceasta, dupa finalizarea investigatiei, sa returneze SRI odata cu respectiva nota, mentiuni cu privire la utilitatea/valorificarea informatiei transmise. Deși sesizările către ANI nu erau asumate oficial, fostul director SRI George Maior era în deplină cunoștință de cauză în ceea ce privește conținutul notelor

Citeste si...  Iată domeniile în care se vor investi banii alocați proiectelor din campania "Propune pentru București"