Actualitate, Featured

Șocant! Un copil s-a născut fără față

Un caz medical extrem de rar s-a petrecut la Iași, acolo unde o mamă a născut un copil cu o malformație rară, care i-a distrus pielea. Este al optulea caz de acest gen din întreaga lume și primul din România.
Băiețelul a venit pe lume acum aproximativ o lună de zile. Deși medicii credeau că nu va supraviețui, copilul a fost suspus luni unei operații de opt ore, fiind un prim pas către o viață normală: „Copilul nu avea zona centrală a feţei şi zona plafonului gurii. Cazurile acestea sunt rarisime. Practic sunt declarate şi cunoscute în literatura mondială opt astfel de cazuri, iar în Romania, din câte știm, este primul caz de acest fel.”, a declarat Radu Terinte, managerul de Pediatrie Sfânta Maria Iaşi.

Mama băiatului și-a dorit foarte mult copilul, deși doctorii i-au spus femeii că este foarte riscant, având în vedere că aceasta a avut o boală gravă în trecut pentru care a făcut tratament. Medicii din Botoşani susţin că încă din prima perioadă a sarcinii i-au recomandat o analiză complexă la Cluj. După examenul medical, familia a primit vestea cruntă: fătul avea malformaţii. Doctorii i-au recomandat întreruperea sarcinii, dar femeia a refuzat.

blank