Sport, Stiri

Simona Halep s-a calificat în finala Roland Garros

simona-halep1

Jucătoarea Simona Halep, locul 4 WTA şi a patra favorită, a învins-o, joi, scor 6-2, 7-6 (4), pe germanca Andrea Petkovici (27 WTA), şi s-a calificat în finala turneului de la Roland Garros, devenind prima sportivă din România ce ajunge în ultimul act a acestei competiţii după 34 de ani.

Simona Halep: În finală nu am nimic de pierdut, ştiu cum să joc împotriva Mariei Şarapova

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, joi, la finalul partidei cu Andrea Petkovici, din semifinalele turneului de la Roland Garros, că în ultimul act al competiţiei, cu Maria Şarapova, nu are nimic de pierdut, precizând că ştie cum trebuie să abordeze meciul.

„În finală nu am nimic de pierdut. Ştiu că va fi un meci greu, ea este o mare campioană. Am jucat împotriva ei în finala de la Madrid, ştiu cum să joc, că trebuie să dau totul, pentru că este ultimul meci al turneului. Sper să mă pot bucura”, a spus Halep, într-un mini-interviu acordat fostei jucătoare de tenis Barbara Schett, comentator Eurosport.

Simona Halep a afirmat că visul său a fost să joace o finală de Grand Slam la Roland Garros. „A fost visul meu să joc finala de la Paris. Mă simt extraordinar, sunt emoţionată, dar a fost un meci dificil. Am fost un pic blocată. Nu am putut să mă mişc aşa cum doream, dar sunt fericită că am terminat în două seturi”, a completat Halep.

Jucătoarea română a precizat că a avut emoţii şi că i-a fost frică să nu ajungă în setul decisiv cu Petkovici. „În primul set nu am arătat emoţii pe teren. Am încercat să rămân concentrată pentru a termina al doilea set, pentru că nu ştiam ce s-ar putea întâmpla dacă nu câştigam al doilea set. În tie-break am muncit pentru fiecare minge, pentru că ştiam că va fi greu să continui”, a explicat Halep.

Calificarea în finala Grand Slamului de la Paris, fază în care va juca, sâmbătă, cu rusoiaca Maria Şarapova, o va propulsa pe Halep pe locul 3 WTA, după americanca Serena Williams şi chinezoaica Na Li.

La fel ca în partida cu Svetlana Kuzneţova, Halep a intrat, joi, bine în meci, cu un break în primul ghem, apoi a repetat performanţa în ghemul 5 şi a încheiat setul cu scorul de 6-2, în 28 minute, profitând şi de cele 13 greşeli neforţate ale adversarei.

În setul doi, Petkovici a reuşit să fructifice prima minge de break pe care a avut-o în meci, la scorul de 2-1 în favoarea ei. Germanca nu a valorificat momentul bun în care s-a aflat, a greşit din nou mult după ce a condus cu scorul de 40-15 în ghemul următor şi Halep a obţinut rebreakul, egalând apoi la 3. Jucătoarea română a continuat însă jocul în dificultate, a greşit şi ea mai mult, pe fondul unei evoluţii din ce în ce mai bune a sportivei germane. Totuşi, niciuna dintre ele nu a mai reuşit vreun break.

În jocul decisiv al setului, Halep s-a desprins la 4-1, dar Petkovici a câştigat două mingi pe serviciul româncei, care obţinut apoi şi ea un mini-break şi a închis setul cu 7-6 (4) şi meciul, după o oră şi jumătate.

Halep a ajuns în ultimul act pe zgura pariziană fără să piardă vreun set.

Finalista va primi 1.300 de puncte WTA şi un premiu de 825.000 de euro, iar câştigătoarea turneului 2.000 de puncte şi 1.650.000 de euro.

Doar două românce s-au calificat în finala unui Grand Slam la simplu, de-a lungul timpului: Virginia Ruzici de două ori, în 1978, când a câştigat turneul de la Roland Garros, şi în 1980, când a pierdut finala aceleiaşi competiţii, în faţa americancei Chris Evert, şi Florenţa Mihai, finalistă în 1977 tot la French Open, meci pierdut la Mima Jausovec (Iugoslavia).

blank