Sport, Stiri

SIMONA HALEP. Presa din Statele Unite îşi BATE JOC de sportiva noastră. Ce a scris New York Times

Simona Halep ştia de acum o lună şi jumătate că va juca la Turneul Campioanelor de la Singapore (20-26 octombrie), iar sâmbătă a aflat şi numele celor cu cu care îşi va disputa un loc pentru semifinale. Simona va evolua în grupa roşie şi are cel puţin un lucru în comun cu toate celelalte trei adversare: problemele fizice, potrivit prosport.ro.

simona halep

Chiar dacă Halep şi Bouchard sunt finaliste de Grand Slam în 2014 (Roland Garros, respectiv Wimbledon), jurnaliştii americani de la New York Times consideră că Serena Williams nu putea avea parte de o grupă mai accesibilă: „Serena a avut cea mai bună tragere la Turneul Campioanelor. Halep este ieşită din formă în ultimul timp şi n-a mai trecut de sferturile de finală ale unei competiţii WTA din luna iulie”.

blank