Sport, Stiri

Simona Halep mai primeşte şi VEŞTI BUNE.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, va fi cap de serie numărul 2 la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, care va începe luni, au anunţat organizatorii.

simonica_37280600

Principala favorită la Flushing Meadow va fi americanca Serena Williams, dublă deţinătoare a trofeului şi cvintuplă câştigătoare la New York.

Pe tabloul masculin, cap de serie numărul unu va fi sârbul Novak Djokovici, urmat de elveţienii Roger Federer şi Stanislas Wawrinka.

Iată primele zece favorite de la US Open:

1. Serena Williams (SUA), 2. Simona Halep (România), 3. Petra Kvitova (Cehia), 4. Agnieszka Radwanska (Polonia), 5. Maria Şarapova (Rusia), 6. Angelique Kerber (Germania), 7. Eugenie Bouchard (Canada), 8. Ana Ivanovici (Serbia), 9. Jelena Jankovici (Serbia), 10. Caroline Wozniacki (Danemarca).

Aceştia sunt primii zece favoriţi şi la băieţi:

1. Novak Djokovici (Serbia), 2. Roger Federer (Elveţia), 3. Stanislas Wawrinka (Elveţia), 4. David Ferrer (Spania), 5. Milos Raonici (Canada), 6. Tomas Berdych (Cehia), 7. Grigor Dimitrov (Bulgaria), 8. Andy Murray (Marea Britanie), 9. Jo-Wilfried Tsonga (Franţa), 10. Kei Nishikori (Japonia).

blank