Șase din cei 11 membrii ai CNSAS îl acuză, într-o scrisoare transmisă, joi, președintelui instituției, Constantin Buchet, că acesta s-a antepronunțat atunci când a transmis CSM că Adina Florea, propusă și respinsă pentru șefia DNA, nu a fost colaborator al Securității.

„În data de 9 ianuarie 2019 am aflat de existența adresei nr. P 1974/18 din 28 decembrie 2018, pe care ați transmis-o CSM și ați semnat-o în calitatea dumneavoastră oficială de președinte al CNSAS. Documentul face referire la situația verificărilor în cazul doamnelor Florea Adina Sterschi Florena Esther, Hosu Elena Georgiana, Nedelcu Iuliana și Constantin Antonia Eleonora. Din punctul nostru de vedere documentul pe care l-ați remis CSM, în numele întregii instituții, ridică grave probleme de ordin legal întrucât v-ați depășit atribuțiile prevăzute de OUG 24/2008, substituindu-vă Colegiului. Concret, în răspunsul tranmis CSM în nume personal, ați dat verdictul cu privire la lipsa calității doamnei Florea Adina de colaborator/lucrător al Securității în sensul legii. În acest sens, vă semnalăm prevederile art. 8 din legea de funcționare a CNSAS, potrivit căruia doar Colegiul poate stabili calitatea sau lipsa calității de colaborator/lucrător al Securității, ca rezultat al verificării de interes public”, au transmis membrii CNSAS în scrisoarea adresată lui Constantin Buchet, obținută de MEDIAFAX.

Aceștia amintesc de ordonanța de urgență care reglementează funcționarea CNSAS, precizând că reverificarea Adinei Florea figurează pe ordinea de zi a ședinței de joi a instituției, iar procedura de reverificare poate fi finalizată doar în urma unui vot a cel puțin opt membri.

„Totodată, potrivit art. 23 alin (1) din OUG 24/2008 Colegiul poate lucra doar în prezența a cel puțin 8 membri. De altfel, în cazul doamnei Florea figurează pe ordinea de zi care ar urma să aibă loc azi, 10 ianuarie, iar procedura de reverificare a domniei sale se poate finaliza numai în urma votului Colegiului. După cum bine știți, în mod firesc, orice membru al Colegiului ar putea solicita suplimentar verificările în cazul său, dacă se consideră necesar. Cu alte cuvinte, simpla prezență a sa pe ordinea de zi a ședinței nu implică, de la sine, votarea menținerii adeverinței. În aceea adresă v-ați pronunțat și cu privire la lipsa calității de lucrător/colaborator în sensul legii în cazul doamnei Constantin Antonia Eleonora, deși chiar dumneavoastră subliniați, în același paragraf, că persoana nu se verifică, potrivit art. 2 lit. b) coroborat cu art. 5 alin 1 din OUG 24/2008. Nici această speță nu a făcut obiectul unei analize și cu atât mai puțin al unui vot în Colegiu”, explică sursa citată.

Citeste si...  Iata ce a aparut la mormantul Madalinei Manole! Familia nu stie nimic!

Conform sursei menționate, antepronunțarea președintelui CNSAS ridică probleme de legalitate, cerându-i lui Constantin Buchet să clarifice, atât în scris, cât și public, situația fără precedent pe care a creat-o pentru instituție. Semnatarii scrisorii atrag atenția că lipsa unei reacții a președintelui CNSAS poate genera un blocaj al instituției.

„Domnule Președinte, V-ați antepronunțat cu privire la calitatea de colaborator/lucrător al Securității în privința a două persoane, ceea ce ridică probleme grave de legalitate. Aceste este un viciu de procedură, cauzat de precipitarea cu care ați gestionat situația, în condițiile în care, subliniem încă o dată, orice membru al Colegiului are dreptul să solicite verificări suplimentare. Mai mult, nu am fost lăsați să ne exercităm dreptul de a vota, dumneavoastră substituindu-vă Colegiului prin luarea unei decizii în nume propriu.

Prin urmare, până nu clarificați în scris și în mod public această situația fără precedent în care ați atras instituția, generând grave probleme de legalitate, noi, subsemnații, vă solicităm să nu includeți pe ordinea de zi a ședințelor Colegiului Nota de constantare și avizul Direcției Juridice cu privire la doamna Adina Florea. Lipsa unei reacții din partea dumneavoastră ar putea conduce la un blocaj instituțional, lucru pe care niciun dintre membrii Colegiului nu și-l dorește”, conchide sursa citată.

Președintele Klaus Iohannis a respins, miercuri, propunerea ministrului Justiției, Tudorel Toader, de a o numi pe Adina Florea procuror șef al DNA. Propunerea este respinsă pentru a doua oară, iar motivul invocat este că documentația nu conține dovada că Florea nu a colaborat cu Securitatea.

”Constat că subzistă temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la respingerea propunerii inițiale de numire în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție a doamnei Adina Florea, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța”, i-a transmis președintele Klaus Iohannis ministrului Justiției, Tudorel Toader.

Motivul invocat de șeful statului este că documentația nu conține dovada că Florea nu a colaborat cu Securitatea.

Tudorel Toader a propus-o inițial pe Adina Florea pentru șefia DNA în luna noiembrie, iar pe data de 21 noiembrie președintele a anunțat că o respinge pentru că documentația nu conținea adeverința CNSAS care sîă arate că nu a existat o colaborare a candidatului cu fosta Securitate.

A doua propunere a Adinei Florea făcută de Tudoreșl Toader a fost pe data de 27 decembrie 2018.